homer gandeste

Ghid elementar de gandire – part. I, vers. 1

1. Gandire

Este un termen ce desemneaza rolul de baza al creierului omenesc. Cand spunem gandire ne referim la ratiune, analiza, mental, deci la operatii si proprietati specifice creierului omului.gandire1

Termenul gandire este sinonim cu expresia procesarea informatiei. Prin gandire creierul, in esenta, proceseaza informatii, adica la nivelul sau intra informatii sub o anumita forma si ies informatii brute sau prelucrate sub forma de reproduceri (relatari, redari) sau concluzii, idei, opinii, presupuneri, certitudini.

gandire2Nota:

Gandirea nu este gratis, a gandi costa, costa timp. Numai cei dispusi sa investeasca timp vor beneficia de gandire si de efectele ei benefice.

Rareori bogatia genereaza gandirea. Dar deseori gandirea determina bogatia, caci cei saraci in gandire sunt saraci si in buzunar.

2. Realitate

Daca analizam diverse surse, cu autoritate in definirea termenului de realitate, vom concluziona  ca acest cuvant este unul polisemantic (are mai multe sensuri).

In acceptiunea stricta a viziunii noastre, atat stiintifice, cat si ne-stiintifice, termenul de realitate a primit o definire monosemantica (cu un singur sens). Motivatia este simpla: pentru a ne usura intelegerea si a aduce mai multa claritate, consecventa si coerenta in gandire, in sistematizarea cunoasterii, in organizarea presupunerilor, opiniilor, certitudinilor si credintelor.

Astfel, definim realitatea ca fiind existenta obiectiva, ceea ce exista in afara mintii unui om, extra-mental.

Evident, ceea ce este in minte, numim mental, adica apartine mintii, gandirii unui om.realitate1

De pilda, ficatul unui om este un organ din corpul acestuia, dar nu apartine mintii, decat atunci cand il percepem informational, de pilda, la ora de biologie. Cand ficatul este perceput informational, spunem ca ajunge in gandire, adica este in mental.

Dar in acelasi timp, ficatul ramane si un organ de sine statator, cu functii si cu o relativa independenta fata de mental. Aceasta situatie este o realitate.

La fel stau lucrurile si cand afara ploua. Adica, atunci cand afara ploua avem de-a face cu o realitate. Iar cand situatia “afara ploua”, prin procesele gandirii, devine informatie si ajunge in mental, nu mai este o realitate, ci o perceptie si o interpretare a realitatii.

3. Sistem de referinta sau model/mod de gandire

Un alt element care ne ajuta in definirea elementara a procesarii informatiilor de catre gandirea omului este sistemul de referinta. La origine expresia apartine fizicii.

Noi am preluat-o, pentru ca ni se pare sugestiva in raport cu obiectivul de a clarifica elementele primare ale gandirii fiecarui om din aceasta lume.

Sensul atribuit de noi este unul asemanator cu cel dat de fizica, doar ca este aplicabil intr-un sens de maxima generalitate.

Prin urmare, sistemul de referinta este definit ca fiind ansamblul, totalitatea de valori, de principii, de reguli, de prejudecati, de credinte, de presupuneri si opinii existente in mentalul unui om la un moment dat si pe baza caruia omul face analize si evaluari, adica interpretari proprii ale realitatii percepute.sistem de referinta

Sistemul de referinta devine astfel un model, un mod de gandire specific unui om la care acesta se raporteaza pentru a emite judecati, concluzii.

Sistemul de referinta poate fi o teorie, o stiinta, o religie, o ideologie etc.. Un sistem de referinta poate fi unu-la-unu (specific unui singur om; de pilda, cand cineva spune “asa vreau eu” inseamna ca se raporteaza la sistemul sau individual de referinta) sau unu-la-mai-multi (adica specific mai multor oameni; de pilda, catolicismul este un sistem de referinta specific pentru mai multi oameni).

Pe baza sistemului de referinta (criterii de judecata, valori, principii, teorii etc.) omul prelucreaza informatia ajunsa in gandirea, in mentalul sau pentru a-i da acesteia o forma proprie, individualizata.

Putem asemana sistemul de referinta cu o matrita. Intr-o matrita se introduce o materie prima, care, prin procese specifice de productie, modeleaza materia prima dandu-i o forma identica cu cea a matritei. La fel este si in cazul sistemului de referinta, in care se introduce o informatie si care, prin procese specifice de gandire, va modela informatia si ii va da forma specifica sistemului de referinta in care a fost introdusa.

4. Adevar si falsitate

Daca realitatea perceputa este in concordanta cu realitatea efectiva, atunci aceasta situatie se numeste adevar.

adevarat-fals1Altfel spus, adevarul este cuvantul care denumeste egalitatea, concordanta dintre o informatie existenta in mintea unui om la un moment dat si realitatea efectiva aferenta acelei informatii.

Exista ceva in afara mintii, adica extra-mental si am numit acest ceva realitate. Aceasta este realitatea efectiva, realitatea in sine.

Cand realitatea efectiva ajunge la nivel mental, prin procesele specifice de perceptie, ea devine realitate perceputa sau realitate mentala. Daca facem o comparatie intre realitatea efectiva si realitatea perceputa, rezulta urmatoarele situatii:

  1. realitatea efectiva = realitatea perceputa – aceasta situatie o numim adevar;
  2. realitatea efectiva realitatea perceputa – aceasta situatie o numim fals.

Asadar, opusul adevarului este falsul. Cand avem de-a face cu o neconcordanta dintre informatia din mental si realitatea efectiva, atunci inseamna ca situatia se numeste fals.

Exista si cazurile particulare ale adevarului si falsitatii, in functie de sistemul de referinta adoptat intr-o evaluare de tip adevarat-fals. De pilda, daca un document, care este prezentat ca fiind legal, nu apartine legii la care face trimitere, atunci avem de-a face cu un fals.

In sensul cel mai larg, adevarul este egalitatea, concordanta dintre doua informatii care au fost puse intr-o relatie de analiza comparativa evaluativa. Falsul este opusul adevarului.adevarat-fals2

Omul are nevoie de adevar si falsitate pentru ca numai asa poate face corelatia, concordanta, echivalarea informatiilor din minte cu cele din afara mintii, adica din realitate.

Nota:

Pentru a fi mai usor de asimilat si inteles, am construit acest ghid pe mai multe parti. Numarul versiunii indica numarul de modificari sau corectii aduse partii respective din ghid.

Autor: Cristinel Mazilu

dezvoltare personala

3 pasi mici pentru reusite mari

Intregul si partile au existat dintotdeauna si continua sa existe in forme noi, asemenea picaturilor de apa din ocean, surprinzandu-ne si ajutandu-ne totodata sa ne clarificam intelegerea si evolutia conceptelor de-a lungul timpului, de la o etapa de dezvoltare la alta, de la un sistem la altul etc. Importante sunt semnificatiile prin care continuturile informationale capata forme diverse ce se desprind de pe fundalul imaginarului colectiv. Cum si cand apar in prim plan aceste forme noi? In ce fel diversitatea stimuleaza creativitatea si inovatia? Ce anume face diferenta pentru ca o persoana sa reuseasca sa vada si sa inteleaga importanta acestor reprezentari noi pentru consolidarea intregului si reafirmarea unitatii la un alt nivel de intelegere si evolutie? De unde stim cum sa (re)integram rezultatele descoperirilor noastre in diferitele contexte ale vietii: in plan personal, in familie, in echipele de lucru din mediul profesional sau in cadrul extins al sistemelor care trebuie sa asigure functionarea societatii precum rotile angrenate ale unui mecanism complex?

puzzle dezvoltareToti oamenii doresc sa aiba succes in viata, sa se simta impliniti si apreciati, dar nu toti stiu si cum sa reuseasca pentru a obtine ceea ce-si doresc. Chiar daca oamenii au in general aceleasi nevoi, formele si strategiile prin care si le implinesc sunt diferite. Constientizand acest lucru, mi-am propus sa observ ce fac oamenii de succes pe care eu pot sa-i admir si am cautat sa vad care sunt punctele lor comune, ce atitudini au si ce anume din ceea ce fac ei ar putea reprezenta „o stiinta a succesului”, care sa poata fi invatata si modelata si de alti oameni.

Iata o prima strategie eficienta in trei pasi:  

Pasul 1: Intrebarile sunt raspunsul

Formularea intrebarilor corecte reprezinta primul pas, adica sansa pe care dorim sa ne-o acordam pentru gasirea raspunsurilor potrivite, chiar si atunci cand inca nu stim cum si unde anume sa le cautam, de unde si prin cine anume le vom primi, cand si cum anume vor ajunge la noi raspunsurile de care avem nevoie.

De la profesorii si mentorii pe care-i admir, precum si din experienta personala acumulata in timp, am invatat aceasta lectie de viata pe care doresc sa o dau mai departe pentru a inspira si incuraja si alti oameni sa aiba incredere sa faca macar acest prim pas de a-si pune intrebari.

Drumul se parcurge mergand pas cu pas si claritatea se dobandeste treptat, pe masura ce inaintam pe calea aleasa. Important este sa luam decizia interna de a actiona cu perseverenta pentru a ne crea sansa de a progresa.

Pasul 2: Lucrurile de baza

La inceput, marea provocare pentru oricine doreste sa se dezvolte personal si profesional este de a identifica si aplica cu perseverenta, din multitudinea de cursuri care sunt promovate pe piata, doar cateva metode cadru cu rol structurant (3 – 5 pasi pentru fiecare metoda).

Instrumentele practice cele mai adecvate si suficiente sunt cele care acopera tot spectrul de activitati. Pentru a fi corect si eficient integrate in contextele de invatare, este important sa se tina cont de urmatoarele aspecte: specificul varstei, mediul social de provenienta si domeniul de activitate ales pentru exercitarea profesiei.

Pasul 3: Experienta isi spune cuvantul

Stapanirea lucrurilor de baza reprezinta rampa de lansare pentru nivelul urmator si certitudinea interioara ca sunteti pregatiti sa faceti saltul. Aveti deja o structura corect definita si integrata pentru planul de actiune. Daca inca mai simtiti ca aveti nevoie de consiliere pentru a va consolida increderea de a trece la actiune, este bine sa apelati pentru cateva sedinte de coaching la serviciile unui mentor sau ale unui consultant cu experienta. Puteti asculta politicos si sfaturile unor prieteni, numai daca acestia au o experienta relevanta in domeniul de activitate care va intereseaza, altfel este mai bine sa evitati parerile neavizate. Concentrati-va atentia doar pe gandurile pozitive si constructive ale celor care va ajuta sa va intariti increderea in sine si sa va cresteti stima de sine, pentru a avea un tonus ridicat si suficienta energie cand actionati in directia dorita! Succes!

Autor colaborator: Virginia Braescu

Curaj incredere in sine

Curajul de a te descoperi pe tine insuti

Ai nevoie de un mare curaj pentru a te descoperi asa cum esti tu insuti in mod real, “the real you”, in conditiile in care multi ani, poate 20, 30, 40 sau chiar mai multi ai vazut doar o iluzie, o plasmuire a mintii tale construita aproape integral pe baza parerilor celorlalti, perceptiilor si interpretarilor semenilor tai. Credeai ca tot ce zboara se mananca.

Ai nevoie de un mare curaj sa faci asta avand in vedere ca de-a lungul timpului, parerile celorlalti “le-ai inghitit” asa cum au venit. Nu le-ai supus deloc gandirii analitice, critice ci le-ai servit dimineata, la pranz si seara ca atare, cu perseverenta. De ce? Pentru ca nimeni nu ti-a spus atunci cand a fost nevoie, adica cel tarziu pana in varsta de 18 ani, ca trebuie sa gandesti critic si autocritic, ca trebuie sa evaluezi informatia care vine din interiorul si din exteriorul tau si apoi sa te evaluezi in raport cu aceasta, sa-ti construiesti identitatea pe concluzii analitice.

Ai auzit, cu siguranta, intr-un moment al vietii tale de sintagma “Cunoaste-te pe tine insuti” si ai crezut ca ai aplicat-o intr-un mod corect la tine, desi, in realitate, nu ai facut asta. Nu te-ai descoperit cu adevarat, ci ai crezut doar ceea ce au descoperit ceilalti despre tine, iar imaginea de ansamblu despre tine s-a construit incompleta si, de cele mai multe ori, cu erori.

Nu ai ancorat informatiile primite, la tine insuti si la realitatea inconjuratoare. Le-ai lasat si pe acestea suspendate intr-un univers paralel, in universul mintii tale care, crezi acum, ca este scindat de realitatea inconjuratoare. Ti-ai creat o lume a ta si ai trait in ea, tu ai crezut ca… fericit. Dar si fericirea era tot o iluzie, la fel ca lumea ta, la fel ca imaginea ta despre tine.

Constientizand toate aceste lucruri te simti pierdut. Cum sa poti poti repara acum totul? Cum sa te intorci in timp si sa reconstruiesti ce nu ai construit sau cei responsabili sa construiasca nu au vrut, nu au stiut sau nu au fost capabili sa construiasca? Efectiv simti cum pamantul iti fuge de sub picioare si parca iti doresti sa nu fi constientizat nimic. Parca iti era mai bine, asa “sarac cu duhul” cum erai inainte de revelatia despre tine insuti. Doar ca apocalipsa* s-a produs, adica s-a inlaturat valul, ai aflat adevarul despre tine insuti, iar acum simti ca ai trait o minciuna si simti ca este cu adevarat dramatic.

Daca te regasesti in cele scrise mai sus intr-un procent foarte mare sau mai mic, iti spun sa te linistesti. Respira, inspira, nu este chiar atat de dramatic precum pare. Exista solutii. Einstein spunea ca o problema are cel putin o solutie. Atentie! Exista cel putin una, deci pot fi mai multe, una e insa garantata. Trebuie doar sa-ti pui neuronii la treaba sa o gasesti sau sa le gasesti.

Bine, vei spune, exista cel putin o solutie si rasufli usurat. Acum ai inceput sa prinzi putin curaj si sa simti ca ai energia necesara sa gasesti macar o solutie dintre cele posibile. Dar te intrebi de unde sa incepi. Care este primul pas in a te descoperi?

Raspunsul la intrebarea ta este ca deja ai facut primul pas, ai facut chiar si pasul doi. Acum chiar ca nu mai intelegi nimic. Iti voi explica in cele ce urmeaza.

Primul pas este ca ai constientizat. Ai constientizat necesitatea cunoasterii de tine insuti. Ai constientizat ca i-ai lasat doar pe ceilalti sa te construiasca. Acum a venit vremea sa te construiesti si sa te descoperi tu pe tine insuti. Stii acest lucru si mai stii ca ai mult de munca sa te reconstruiesti. Dar aceasta nu este o problema pentru ca stii ca vei munci cu perseverenta si cu dedicare.

Pasul doi este ca ai descoperit nevoia de curaj in a te dezvolta pe tine intr-un mod frumos si armonios. Si o prima infuzie de curaj ai facut-o deja, caci, nu-i asa, ai ajuns pana aici cu cititul.

Cei doi pasi iti livreaza o parte din entuziasmul si energia ce iti sunt necesare sa devii propriul tau arhitect, sa te reconstruiesti si sa schimbi din temelii ceea ce nu este functional la tine.

Asadar, rezulta ca ai facut deja doi pasi in tot acest proces. Iti mai ramane sa analizezi, sa te autoanalizezi, sa evaluezi si sa te autoevaluezi in permanenta. Sa faci pace cu logica ta, cu rationalul tau. Pana acum doar ai emotionat, pozitiv, negativ, poate preponderent negativ. Dar nu mai conteaza acum, trebuie sa-ti gasesti echilibrul, caci “ratiunea trebuie sa iubeasca, iar iubirea trebuie sa rationeze”, spunea Cristinel Mazilu, un “evolution provider” al zilelor noastre. Aceasta este bucla echilibrului unei dezvoltari durabile. Dar numai tu poti intra in bucla evolutiva, evident in interactiune cu semenii tai, insa nu ei vor mai fi la volan, ci tu, tu vei fi propriul tau sofer.

Curaj si inspiratie! Viitorul iti apartine!

*Nota autorului: apocalipsa = de la grecescul “apokálypsis” care inseamna “descoperire, revelatie, inlaturarea acoperamantului”.

Autor: Bianca Voina

razbunarea

Razbunarea – o fi buna sau o fi rea?

Prin popor circula o vorba, care, desi nu este rezultatul unui demers stiintific, este foarte adevarata si anume: „razbunarea e arma prostului”.

Intelepciunea poporului nu face apel la instrumente si resurse stiintifice, ea se manifesta pur si simplu, izvoraste din ceva mai presus de constiinta individului, dar se manifesta prin aceasta.

Intelepciunea poporului nu este singura. Stiinta o insoteste si o sprijina prin procesul argumentatiei logice, al explicatiei, al demonstratiei si al experimentului empiric.

La fel stau lucrurile si cu razbunarea, precum si cu afirmatia de la inceput, ce o defineste, pe cat de sintetic, pe atat de profund.

Un prim argument este acela ca un om inteligent, in sensul de intelept nu de destept, nu ajunge in situatia in care sa se razbune, caci tocmai de aceea este inteligent. El analizeaza optiunile, avantajele si riscurile, oportunitatile si vulnerabilitatile inca de la inceputul unei relatii. Astfel, ajunge sa ia decizii si sa aplice strategii istete. In concluzie, omul inteligent nu va fi luat de prost sau nu se va lasa prostit si nu va ajunge sa fie nedreptatit, iesind la timp dintr-o relatie paguboasa cu mult inainte sa se produca anomalii si, deci, nu va ajunge la razbunare.

Rezbunarea este, in fapt, o actiune. Iar aceasta actiune, de razbunare, rezulta dintr-o interpretare, a celui ce va urma sa se razbune. Razbunatorul, inainte de a se razbuna, interpreteaza ca este o victima, este cel caruia i s-a comis o nedreptate. Aceasta interpretare, a nedreptatii primite, poate fi adevarata, dar in acelasi timp poate fi si falsa. Insa razbunatorul stie cu certitudine ca are dreptate, lui sigur i s-a comis o nedreptate. Nicio autoritate, fie ea si judecatoreasca, nu-i poate schimba interpretarea, aceea de victima, de om caruia i s-a facut o nedreptate. Biata victima, poate ca are dreptate, dar daca nu are?

Oricare situatie ar fi, ca i s-a facut sau nu o nedreptate, este legitimat razbunatorul sa se razbune? Aceasta-i intrebarea.

In Evul Mediu si chiar mai devreme, in epoca primitiva, actul razbunarii, adica actiunea de a-ti face singur dreptate era o practica normala. Biserica era o institutie, care incerca si reusea intr-o masura mai mare sau mai mica sa stopeze razbunarea prin educatia spirituala, prin frica de Divinitate si prin conceptul iertarii.

Ulterior societatea a dezvoltat norme de moralitate si etica privind convietuirea in comunitate, ceea ce a dus la diminuarea razbunarilor, a legii facute in nume propriu.

Nu a fost insa suficient, iar asta a dus la aparitia conceptului de justitie si a institutiei judecatoresti. Astazi mai avem si institutii cu rol de dialog social si de mediere, institutii cu rol diplomatic etc..

Toate acestea pentru a nu se mai ajunge la actul razbunarii, caci de cele mai multe ori razbunarea implica acte de violenta de intensitati si scale diferite. Caci da, razbunarea implica agresivitate, dorinta acerba de a face rau pentru ca ti s-a facut un rau.

Dar totusi, astazi, pana la razbunare, avem:

  • iertarea;
  • dialogul si medierea;
  • diplomatia;
  • institutii juridice, de la cele mai mici la cele mai mari ierarhii posibile;
  • instrumente si resurse de dezvoltare a inteligentei sociale, astfel incat sa nu se mai ajunga in situatia in care sa ti se faca nedreptati sau sa interpretezi ca ti s-a facut o nedreptate.

Acest ansamblu de resurse sociale indica faptul ca societatea a evoluat. In acest context omul, care inca mai recurge la razbunare pentru a-si face singur dreptate, nu poate fi decat un involuat, un egoist notoriu, un primitiv in gandire chiar daca la gat ii atarna un smart phone. Telefonul este destept pentru ca are multe functii, dar el a ramas in schimb prost.

Povestea razbunarii e lunga si nu incape toata aici. Alte articole o vor completa. Pana atunci e bine de stiut:

  • razbunarea consuma foarte multa energie, astfel razbunatorul ajunge foarte repede la epuizare fizica si psihica, iar pana la boala nu-i decat un pas;
  • iertarea este cel mai eficient instrument corectiv in cazul in care ti s-a facut o nedreptate;
  • razbunarea implica agresivitate, iar aceasta este specifica omului primitiv, egoist, nu celui interactionist, evoluat;
  • dezvoltarea inteligentei sociale este cea mai buna strategie preventiva in raport cu razbunarea;
  • amentintarea este, de obicei, preludiul razbunarii;
  • razbunarea e arma prostului, omul inteligent iarta si se preocupa cu propria-i evolutie.

Autor: Cristinel Mazilu

pacatul curiozitatii

„Pacatul” curiozitatii

Religia ne invata ca pacatul originar al primilor oameni a fost cel al neascultarii. Este, insa, doar o interpretare. Si in plus, este o interpretare eronata. Caci nu neascultarea a fost pacatul originar. Realitatea este alta. Si pentru a o descifra, mai intai sa infatisam tabloul Genezei pe care il zugraveste Biblia in paginile sale.

In Rai totul era frumos si placut, primilor oameni, Adam si Eva, nu le lipsea nimic. Dumnezeu le-a oferit spre hrana toate roadele pamantului, le-a dat in stapanire animalele si vietatile pamantului, pasarile cerului si pestii marilor. Aveau tot pamantul la picioarele lor si se aveau unul pe celalalt. Ce altceva puteau sa-si mai doreasca?

In schimbul bunurilor primite Adam si Eva trebuiau doar sa respecte o singura regula, aceea de a nu manca din “pomul cunostintei binelui si raului” (Geneza, cap. 2, versetul 17) pentru ca in ziua in care vor manca, vor muri.

Insa, cu totii stim foarte bine, ca toate bogatiile si confortul pe care il aveau, nu i-a oprit de la incalcarea unicei porunci pe care au primit-o. Dar de ce? De ce nu au putut trai linistiti, in pace in minunatul Eden? Primisera oare Adam si Eva chiar totul in Gradina Raiului? A fost suficient doar un sarpe, un gand al acestuia care sa-i incite spiritul si sa-i trezeasca Evei dorinta de a gresi? Neascultarea sa fie oare motivatia incalcarii unei reguli care sa duca la moarte? Nu, categoric nu!

Credem ca motivatia a fost mult mai profunda decat neascultarea. Eva si apoi Adam, au ales sa incalce constient regula pentru ca au fost manati de curiozitate. Gena curiozitatii se afla in primii oameni inca de la inceputuri si nicio bogatie si niciun confort nu a putut sa o stavileasca. Fructul oprit, gustarea acestuia, a insemnat pentru Adam si Eva inceputul marii aventuri a cunoasterii. Caci cunoasterea se implineste prin curiozitate.

Toate bogatiile Raiului, feluritele animale, pasari, pesti si plante nu au fost suficiente pentru Adam si Eva, nu aveau cum sa se multumeasca cu conditia umana impusa. De ce? Raspunsul este unul foarte simplu: nu aveau cunoasterea acestora. Primii oameni au constientizat nevoia de cunoastere si au ajuns la ea manifestandu-si curiozitatea, incercand, experimentand.

Acum ca am reconstruit tabloul biblic, putem afirma, fara sa gresim, ca mobilul care a determinat-o pe Eva sa muste din fructul oprit a fost curiozitatea.

Da, Eva a fost prima care a muscat din marul interzis si de aceea este considerata cea mai pacatoasa femeie din istoria omenirii. Ea este, daca ne raportam strict la interpretarea clasica a povestii, simbolul pacatului stramosesc al omenirii, cel al neascultarii. Dar daca ne raportam la cele spuse mai sus, la curiozitatea nestavilita care a condus la cunoasterea tot mai profunda a realitatii inconjuratoare, ne dam seama de fapt ca Eva este vinovata de evolutia omenirii, este vinovata de pacatul curiozitatii.

Da, primii oameni au fost izgoniti din Rai, dar au castigat pentru ei si pentru urmasii lor, pentru noi toti, posibilitati extraordinare. Ei, primii oameni au dat confortul pe cunoastere. Astazi calatorim in spatiu, comunicam intre noi cu usurinta indiferent de distanta, avem internet, telefonie mobila, smartphone-uri si tablete, avem avioane supersonice, masini, vapoare, submarine si multe altele pe care le stim sau nu le stim cu totii si pe care nu le mai enumeram in acest cadru. Pe acestea nu le primisera Adam si Eva in negocierea primara. Acestea s-au nascut ca urmare a curiozitatii determinata la randul ei de nevoia de cunoastere.

Astazi putem avea tot ceea ce visam, intrucat curiozitatea care s-a manifestat la inceputuri a continuat sa se manifeste in toate etapele evolutiei noastre si a dus la o cunoastere din ce in ce mai bogata si mai profunda. Si asa va fi mereu. Amin!

Fiti curiosi, cu riscul de a fi acuzati de pacatul curiozitatii! Bucurati-va de disconfortul curiozitatii si bucurati-va de confortul rezultatelor cunoasterii!

Autor: Bianca Voina

homo sapiens

Primitivul modern

Traim in secolul XXI, la mare distanta temporala de epoca primitiva, cel putin conform masuratorilor stiintifice. Iar daca nu mai suntem de foarte multa vreme in epoca primitiva, inseamna ca noi, oamenii, nu mai suntem primitivi. Logic este ca daca nu suntem primitivi, atunci suntem moderni, evoluati.

Asa si este, cel putin la o prima vedere, adica la suprafata.

Avem smart phone-uri, TV-uri smart, internet, WWW, autovehicule de toate felurile, nave spatiale, rachete intercontinentale, bombe nucleare, armament misto, medicamente pentru toate dracoveniile (de pilda, daca te doare in cot de constitutie, iei o pastila si-ti trece), vapoare uriase, trenuri super-rapide, avioane supersonice.

Avem si organizatii teroriste, retele mafiote pe post de politicieni, ONG-uri pentru cei slabi de inger sau de fizic, prea destule biserici, dezbateri globale diplomatice, interculturale sau cu tancul, ONU, NATO, UE, SUA, OMS, OMT, BRICS, FMI, BM, BERD, OSCE, GAFA (Google, Amazon, Facebook, Apple), WIKIPEDIA etc. etc.. Ce mai, avem de toate. Asa avem impresia.

Dar de ce doar avem impresia? Pentru ca, pentru majoritatea dintre oameni, gandirea a ramas tot primitiva. Si o spun studiile stiintifice. O spun fenomenele si evenimentele sociale nefaste. O spune modificarea caracteristicilor climatice ale ecosistemului global. O spune mizeria sociala, manifestata in toate formele sale si la toate nivelurile speciei homo sapiens sapiens.

Avem de toate, creierul omului s-a dezvoltat foarte mult. Dar gandirea a ramas primitiva. Tot ce a acumulat omul in gandirea sa, logici, matematici, informatici, inginerii, tehnologii, filosofii etc., a acumulat pentru a-si maximiza propriul confort, doar propriul confort. America are succes tocmai pentru ca promoveaza acest cult, al propriului confort, al propriului vis, al individualismului, al brandului personal, al personalitatii, in care toti isi doresc sa devina peste noapte VIP-uri.

Tocmai asta inseamna gandire primitiva in acceptiunea noastra. Altfel spus, gandirea primitiva este prima gandire, dar nu prima pe podium, ci prima ca si etapa, dupa cum semnifica si termenul de primitiva: de la inceput, pe treapta de jos, grosolana, simpla, rudimentara.

Sa ne intrebam acum: in ce stadiu de dezvoltare a omului, acesta are o gandire primitiva, adica acea gandire simpla, rudimentara, grosolana? Nu cumva in stadiile de sugar, de copil si, cel mult, de  pubertate si de adolescenta? Nu cumva in aceste stadii de dezvoltare omul gandeste doar in termeni de EU. Ceea ce este si normal de altfel, caci EU-ul este o forma de manifestare instinctuala ce-i asigura individului functionarea instinctelor de supravietuire. 

EU-ul este, asadar, prima gandire, gandirea primitiva a omului. Peste aceasta gandire primara, prin procesele de educatie si de socializare, omul trebuie sa-si dezvolte gandirea superioara, adica gandirea in termeni de NOI, in termeni de CO (co-municare, co-operare, co-nlucrare, co-laborare etc.). Aceasta este gandirea superioara. Iar daca educatia si socializarea lipsesc intr-o societate, atunci gandirea superioara nu se dezvolta. Si in consecinta omul ramane… primitiv, in stadiul gandirii primitive. Prin urmare, va gandi doar in termeni de EU.

Exemplele sunt numeroase, atat din viata ta, a celui care citesti acum acest articol, cat si din viata semenilor tai (de la politician la femeia de serviciu).

Iata un exemplu edificator de gandire primitiva:

  • eu intodeauna am dreptate, afirmatiile mele sunt corecte tocmai pentru ca le fac eu, nu conteaza daca am sau nu argumente stiintifice si verificabile, eu am dreptate, pentru ca eu spun si am nevoie de aceasta dreptate pentru ca altfel increderea mea in sine are de suferit. Eu, fie ca am 50 de ani, 70, 30 sau 20, eu am dreptate cu orice pret si in fata oricui, nu conteaza nivelul de specializare sau domeniul de activitate al interlocutorlui meu. Eu am nevoie de aceasta dreptate, pentru ca imi alimenteaza increderea mea in  mine si imi da senzatia de putere, de dominare a celorlalti si asta inseamna mai multi bani si mai mult confort doar pentru mine. Restul sunt obiecte de folosit si nu oameni. Eu nu stiu ce este empatia, solidaritatea, comunicarea, lucrul in echipa. Si nici nu ma intereseaza. Orice ma scoate din zona mea de confort este dusmanul meu numarul unu. Si asta ma supara, ma irita, ma intriga.

Prin toata bogatia acumulata de om de-a lungul evolutiei sale tehnice si tehnologice (cea enumerata mai sus), acesta a devenit o fiinta moderna. Dar prin gandirea primitiva manifestata la scara globala, omul a ramas un primitiv.

Pe omul cu gandire primitiva il poti identifica usor intr-o discutie dupa limbajul nonverbal si paraverbal astfel:

  • in orice dezbatere se panicheaza daca isi da seama ca nu i se da dreptate cu orice pret;
  • dupa ce se panicheaza, ca si consecinta, devine agresiv, gesticuleaza mai mult si mai intens si ridica vocea si chiar tipa;
  • fata i se inroseste si tinde spre o nuanta de vinetiu;
  • tremura, de draci bineinteles;
  • se supara foarte usor;
  • nu este atent la ce spune interlocutorul si deci nu asculta;
  • daca se afla intr-un stadiu avansat de primitivism, e posibil si sa iti tufleasca una peste ochi, cu orice are la indemana.

Pe acelasi om cu gandire primitiva il poti citi si dupa limbajul verbal astfel:

  • repeta aceeasi afirmatie non-stop;
  • afirma: „stiu eu sigur”, „iti spun sigur eu”, „am vazut eu cu ochii mei”, „din experienta mea stiu”, „la varsta mea, te asigur ca stiu”;
  • nu poate face o legatura coerenta intre afirmatii si argumente;
  • dovezile se reduc la „stiu eu sigur” si deci nu pot fi verificabile;
  • nu poate sa isi faca o autoevaluare critica;
  • nu il auzi recunoscand ca tu ai dreptate;
  • minimizeaza tot ce spune interlocutorul sau si maximizeaza si exagereaza tot ce spune el insusi.

La omul cu gandire primitiva prinde extrem de bine teoria conspirationista. El este primul adept al acesteia.

In esenta, omul cu gandire primitiva este un om de CARACTER EGOIST.  Pana in stadiul de maturizare, adica pana la 18 ani in unele societati, precum si la noi, este normal si admis. Dar dupa maturizare, daca omul ramane la gandirea primitiva, adica tot egoist, atunci el devine o vulnerabilitate sociala, mai ales daca ajunge in posturi de conducere.

Gandirea primitiva este a omului egoist. Omul egoist gandeste primitiv. Primitivul modern este, in realitate, egoistul epocii contemporane, cea a smart phone-urilor si nu a smart-oamenilor.

In opozitie cu gandirea primitiva este gandirea superioara, dar la ea se ajunge numai prin efort de gandire, prin truda si prin dezvoltarea abilitatilor de inteligenta sociala.

Autor: Cristinel Mazilu

viitor

Vechiul viitor versus noul viitor

Da, da stiu. Titlul provoaca o oarecare indignare. Si pentru mine a fost asa in primul moment in care subconstientul mi-a adus in plan constient aceasta situatie.

Dupa ce am stat si am rumegat putin problema, mi-am dat seama ca subconstientul meu are dreptate si ca indignarea folosita de constient trebuie dezactivata.

Am recitit si acest articol Obiceiuri, realitate si schimbare. Daca ati ajuns in acest punct cu cititul si inca nu ati parcurs articolul la care fac referire in propozitia anterioara, atunci e bine sa o faceti. E bine sa o faceti si daca l-ati citit deja intr-un alt moment de timp. De ce? Raspunsul este usor de intuit si anume: va ajuta la intelegerea mesajului din prezentul articol.

Cu totii am auzit de viitor, cu totii folosim acest termen si cred ca noi toti stim ce inseamna viitorul.

Pe scurt, viitorul este ceea ce urmeaza sa se intample, actiunea care se va intampla ulterior unei alte actiuni, adica ceea ce nu este in prezent si nici ceea ce a fost in trecut. La trecut este am facut, la prezent este fac, iar la viitor este voi face. Evident, cu totii stim asta.

Spuneam, in articolul la care am facut referire mai sus, ca obiceiurile sunt niste automatisme, care ne creeaza o realitate mentala si una extramentala, un mod de a fi, de a face si de a gandi si interpreta lucrurile si fenomenele din jurul nostru si din interiorul nostru. Acest mod de a fi, de a face si de a gandi, bazat pe obiceiuri, s-a intamplat ieri, se intampla astazi si se va intampla si maine. Categoric nu-i asa? Pai da, pentru ca avem de-a face cu obiceiuri, deci cu automatisme si ce am facut astazi si ieri in baza automatismelor vom face si maine. Deci un obicei ne creeaza o realitate de maine predictibila. Maine stim ce vom face sau stiu ce vei face pentru ca functionezi pe baza de automatisme, adica de obiceiuri.

Obiceiurile nu implica ceva nou, ci ceva existent, ceva vechi. Asadar, viitorul de maine sau din urmatorul deceniu va fi acelasi cu prezentul de azi pentru ca obiceiurile sunt durabile si persistente in timp. Asadar, viitorul bazat pe obiceiuri formate in trecut este, in esenta, un viitor vechi.

Iar daca obiceiurile se schimba pentru ca se schimba mentalitatea, atunci viitorul va fi unul nou. Deducem categoric ca exista un viitor vechi, determinat de obiceiurile existente formate in trecut, active si functionale in prezent ca si zona de confort si un viitor nou, generat de schimbarea obiceiurilor vechi, de iesirea din zona de confort, de explorarea de noi lumi, de noi experiente constructive, de noi modalitati de gandire inovative.

Intelegand aceasta diferenta intre viitorul vechi si viitorul nou dinamica relatiilor sociale devine alta. Oricare dintre noi devenim mai adaptabili si mai schimbabili, stim de ce si cand unele relatii se modifica in sensul de rupere, de consolidare sau de evolutie, stim cand sa renuntam la unele relatii vechi si cand sa dezvoltam alte relatii sociale noi.

Numai cand viitorul vechi devine viitor nou, inseamna ca inteligenta noastra sociala s-a mai dezvoltat cu o treapta. Am ajuns la next level.

Autor: Cristinel Mazilu

informatie si energie

Omul, informatia si tipuri de informatii

„Suntem ceea ce gandim. Tot ceea ce suntem ia nastere din gandurile noastre. Cu gandurile noastre construim lumea.”(Buddha)

Omul este o fiinta sociala. El nu poate supravietui, nu poate trai si dezvolta in afara socialului. Nu putem sa ne indoim de acest fapt si nici nu putem sa negam. In acelasi timp omul este si o fiinta rationala sau altfel spus o fiinta care proceseaza informatie in mod analitic si constient. Pe scurt omul este si un procesor de informatie. Aceasta fiinta, care ne reprezinta si pe care o numim om are si alte caracteristici si potente, pe care le vom descoperi in cadrul proiectului Inteligenta-Sociala.ro.

Sa revenim totusi la informatie si sa privim putin in jurul nostru. Ce observam? Evident ca vedem o multime de lucruri ce ne atrag atentia, dar dintre acestea trebuie sa ne oprim doar asupra celor care ne intereseaza din punct de vedere al temei acestui articol. Ne oprim atentia asupra acelor lucruri si aspecte care au legatura cu un anumit element si anume: carti, reviste, ziare, radiouri, televiziuni, cataloage, brosuri, bannere, calculatoare, site-uri, internet, manuale, biblioteci, sali de lectura, scoli, universitati, facultati, legi, librarii, cinematografe etc. Toate cele enumerate anterior fie sunt suporti energetici de transmitere si comercializare a unui tip de marfa, fie sunt suporti energetici de arhivare si administrare a tipului respective de marfa.

Dar ce au in comun toate acestea? Raspunsul este simplu: cea mai invizibila, dar si cea mai consumata marfa a zilelor noastre, INFORMATIA. Da, asa este, chiar daca nu admitem sau nu ne dam seama. In 24 de ore creierul doarme numai 24 de secunde pentru un fel de restartare. In rest ce face? Evident proceseaza materia sa prima, informatia. Adica produce si consuma informatie. Asadar, informatia este cea mai consumata, dar si cea mai produsa marfa de catre om.

Se zice ca traim in era informationala si pe buna dreptate ca asa este. Iar daca in constiinta noastra acest concept de informatie nu are inca un loc in loja VIP, atunci inseamna ca nu apartinem acestui mileniu decat in varianta hard, biologica. Asadar, intrebarea logica este daca apartinem sau nu apartinem acestui mileniu al informatiei.?

Omul a procesat dintotdeauna informatie, dar aceasta proprietate era mai mult un privilegiu al constiintei celor mai de seama oameni ai unei anumite comunitati: imparati, regi, faraoni, boieri, aristocrati etc. Astazi, insa, procesarea informatiei poate fi realizata de oricine. Dar alegem noi sau nu alegem sa consumam informatie, sa procesam informatia care ne inconjoara?

Daca nu alegem sa procesam informatia care este in jurul nostru, atunci nu stiu cu ce ne diferentiem de celelalte vietuitoare, dar daca o facem, atunci inseamna ca ne depasim conditia de mamifer si ajungem in stadiul acelui mamifer numit om, care este capabil sa dezvolte comunitati sociale cu semenii sai si sa gandeasca in mod constient, adica rational.

Personal, am ales sa procesez informatia, dar nu oricum, ci in mod constient. Si totusi lucrurile nu sunt atat de simple pe cat ar parea pentru ca intr-o comunitate sociala in care traieste un om se manifesta si alte caracteristici ale omului in general, caracteristici pe care am afirmat ca nu le vom dezvolta in acest articol. Aceste alte caracteristici ne complica foarte mult statutul de om, de fiinta sociala care proceseaza informatia in modalitati constiente. Astfel ca informatia pe care o procesam noi zi de zi sau pe care ar trebui sa o procesam este sau poate deveni viciata, toxica.

Putem deduce din cele de mai sus ca una este sa spunem informatie si procesare informationala si alta este sa spunem informatie sanatoasa si informatie nesanatoasa, toxica.

Cand in jurul nostru exista informatie sanatoasa, evident ca vom procesa informatie sanatoasa si decideti voi care sunt rezultatele si implicatiile acestui tip de procesare.

Dar cand in jurul nostru exista informatie nesanatoasa, pe care o vom numi toxica, este cert ca si noi vom procesa informatie toxica. Care sunt consecintele procesarii informatiilor toxice? Evident ca vor fi nesatisfacatoare pentru viata noastra si a celor din jurul nostru. Evident ca ne vor intoxica mintea si de aici corpul si apoi viata pe termen scurt, mediu si lung.

Daca procesam informatie sanatoasa sau toxica depinde de modul in care delimitam intre cele doua tipuri de informatie, de criteriile care stau la baza delimitarii dintre cele doua tipuri de informatie.

Ajunsi aici ar trebui sa ne intrebam: ce tip de informatie procesam in acest moment? Foarte frecvent intalnim expresia „eu nu-mi bat capul”. Cei care gandesc in acest mod sunt cei care au ales sa nu isi foloseasca creierul, procesorul lor de informatii si astfel de oameni vor ignora intrebarea anterioara. Ceilalti insa, chiar daca la inceput le va fi mai greu, caci orice efort este dificil, se vor bucura din plin de roadele alegerii facute.

In plus sa nu uitam ce zice un proverb intelept: „Suntem ceea ce gandim!” Deci ce gandim aia suntem. Daca ne plangem tot timpul, atunci viata noastra e plina de lacrimi. Dar daca ne bucuram de orice rezultat sau esec, viata noastra e plina de satisfactii si deci plina de zambete, de belsug, de bogatie.

„Suntem ceea ce gandim. Tot ceea ce suntem ia nastere din gandurile noastre. Cu gandurile noastre construim lumea.”(Buddha)

Autor: Cristinel Mazilu

retelele sociale

Ce este si de ce se materializeaza reteaua sociala?

Oamenii sunt fiinte sociale. Niciun om nu poate trai izolat de semenii sai, in afara unei anume comunitati sociale. Niciun om nu ar fi om daca nu ar interactiona si nu ar dezvolta relatii cu alti oameni.

Am afirmat ca oamenii, ca sa poata fiinta, trebuie sa se integreze si sa dezvolte relatii cu semenii lor. Iar ca sa poata fiinta oamenii trebuie sa-si satisfaca necesitatile. Astfel sub presiunea necesitatilor oamenii dezvolta relatii cu semenii lor. Se contureaza astfel, intr-un anume spatiu geografic, comunitatile de oameni pe care noi le numim societati. Pentru ca omul nu poate fiinta, nu poate exista in afara societatii si deci el trebuie sa apartina acesteia, am „inventat” expresia de „fiinta sociala”, adica acea fiinta care apartine unei societati. Astfel, un om devine fiinta sociala, un grup de oameni devine un grup social, o organizatie este sociala etc.. Aceste caracteristici, redate de termenul social, semnifica dupa cum sustineam anterior, apartenenta la o comunitate de oameni, la o societate umana, care reprezinta materializarea dezvoltarii de relatii intre fiinte umane sub presiunea necesitatilor existentiale.

Dar ce se intampla in interiorul unei societati, al unei comunitati de oameni?

Un om X oarecare, dintr-o anumita comunitate sociala, sub presiunea necesitatilor dezvolta relatii cu semenii sai. Dar dezvoltarea relatiilor nu se face cu toti membrii acelei comunitati, iar relatiile dezvoltate nu sunt echivalente, toate fiind importante pentru omul X in cauza, dar ordonate in functie de prioritatile sale.

La randul lor, oamenii cu care omul X a dezvoltat relatii, dezvolta si ei relatii cu alti oameni. Prezentata prin intermediul limbajului scris aceasta situatie poate fi redata sintetic astfel:

  • omul X dezvolta relatii cu omul Y, cu omul Z, cu omul A, cu omul B, cu omul C, cu omul D. Astfel omul X isi formeaza un portofoliu de relatii sociale cu semeni ce apartin unei anumite societati sau din societati diferite.
  • omul Y, la randul sau, dezvolta relatii cu omul A, cu omul E, cu omul F, cu omul G, cu omul Z. Astfel si omul Y isi formeaza un portofoliu de relatii sociale in cadrul aceleiasi comunitati sociale sau poate cu semeni din alte comunitati sociale.
  • omul Z, la randul sau, dezvolta relatii cu omul X, cu omul A, cu omul H, cu omul I, cu omul K, cu omul L. Omul Z isi formeaza si el propriul portofoliu de relatii.
  • omul K, dezvolta relatii cu omul Y, cu omul M, cu omul N, cu omul O, cu omul P. Se dezvolta portofoliul de relatii al omului K.

Se poate observa ca fiecare om nu apartine unui sistem de relatii inchise, ci fiecare isi dezvolta relatii cu oameni noi, sistemele de relatii devenind astfel niste sisteme deschise. Toate aceste sisteme, portofolii de relatii se interconexeaza intre ele prin intermediul punctelor comune, adica al oamenilor comuni, metaforic numiti noduri de relatii sau de retea. Se formeaza, in acest mod, sisteme de relatii sociale sau altfel denumite, retelele sociale. Prin urmare, retelele sociale sunt acele sisteme de relatii sociale construite prin interconexarea portofoliilor de relatii specifice unor oameni. Daca ar fi sa reprezentam grafic aceasta definitie a retelei sociale, atunci ea ar putea fi redata prin intermediul unei harti, o harta sociala si nu una geografica.

In cadrul retelei sociale „distanta” sociala de la omul X la omul Y sau la omul K este mai mare sau mai mica, adica mai de apropiere afectiva sau mai de departare in functie de gradul de familiaritate, de cunoastere si relationare sociala, adica de la cunostinte intamplatoare pana la legaturi familiale puternice.

In concluzie, sub presiunea necesitatilor de fiintare, oamenii dezvolta sisteme de relatii cu semenii lor, pe care le-am numit retele sociale. In acest context si numai in acest context fiinta umana devine si ramane om.

Autor: Cristinel Mazilu