sinceritate_1

Putina frica pentru zero sinceritate

Inainte sa fie o emotie sau un sentiment, frica este un gand. Oamenii, in majoritatea lor covarsitoare, nu vorbesc despre gandurile care le produc frica. Frica o poti vedea, o poti simti. Frica iti produce tulburare, iti produce neliniste, stres, adica o stare deloc zen.

Dar gandul care produce frica nu-l poti vedea, nu-l poti simti. Cine poate vedea un gand? Cine poate simti sau palpa un gand? Cine poate atinge un gand? Evident, empiric, prin simturi nu putem atinge, simti, vedea, auzi , mirosi sau gusta gandul. Si totusi unele ganduri produc frica. Unele ganduri sunt cauza fricii.

frica_1Frica este un efect, intotdeauna un efect, este efectul unui anumit tip de gand. Sunt frici care sunt bune, nu ca o inghetata de ciocolata, nu ca un pahar de Sauvignon Blanc si evident nu ca un piept de rata cu portocale. Dar cu certitudine ca frica de urs este buna, te tine departe de el, te tine in siguranta. La fel de buna este si frica de cutremur, precum si de multe altele. In esenta, frica in aceste cazuri te face sau ar trebui sa te faca mai responsabil. Dar frica care nu este buna produce ravagii precum tornadele de tip F5.

Frica o gasim in rusine sau in gelozie. Frica o gasim si in anxietate. Claustrofobia include fara indoiala frica. De fapt, orice fobie include frica. Teama este tot frica. Panica ce poate fi daca nu frica? Grija este un amestec de responsabilitate, atentie si multa frica.

Frica este peste tot.

Dar asta numai pentru ca vrem noi.  Sau pentru ca nu stim cum sa gestionam frica. Sau pentru ca nu stim cu sa ne controlam gandurile care o produc. Sau pentru ca nu vrem sa fim sinceri cu noi insine si sa acceptam ca ea exista si ne poate face viata un haos daca nu o controlam corespunzator.

Am afirmat deja mai sus ca frica este un efect. Dar este in acelasi timp si o cauza. Este o cauza pentru foarte multe blocaje. Poti uita o formula intr-un examen pentru ca iti este frica. Poti sa nu vrei sa vorbesti in public tocmai pentru ca iti este frica. Poti sa nu vrei sa conduci masina ca urmare a fricii. Daca iti este frica, nu vrei sa ii spui sefului ca ti-a delegat in mod eronat o sarcina. Si tot frica este cauza pentru care nu inviti fata visurilor la o plimbare in parc. Nu inovezi pentru ca iti este frica de nou. Nu evoluezi pentru ca iti este frica sa iesi din zona de confort. Agresivitatea si violent sunt determinate tot de frica.

Asadar, pe de-o parte, frica este efectul unui anumit tip de ganduri. Pe de alta parte, frica este cauza pentru alte efecte. Frica este ca o piesa dintr-un domino.

La nivelul relatiilor functionale extrem de multi oameni  esueaza (99%), atat in plan personal, cat si in plan profesional datorita fricii.

In mod concret, relatiile dintre oameni se bazeaza pe comunicare si incredere. Dar si mai concret, comunicarea si increderea au la baza sinceritatea. Nu exista comunicare si incredere intre oameni daca nu exista sinceritate.

Nu exista nici incredere in sine in mod real daca nu exista sinceritate fata de tine insuti.

Asadar, numai in baza sinceritatii se construieste increderea si comunicarea dintre oameni, dintre tine si Natura, precum si dintre tine si tine. In consecinta, numai prin sinceritate poti dezvolta relatii durabile si functionale. In absenta ei, poti avea relatii fara numar, dar nu poti vorbi de relatii functionale, de comunicare si incredere.

Seful ti-a delegat in mod eronat o sarcina. Nu stie si nici nu a constientizat ulterior acest lucru. El te intreaba daca ai inteles si daca ti-ai asumat sarcina. Tu ii raspunzi  ca da. Dar tu, in mod real, esti pe langa subiect. Si evident, ai mintit cand ai afirmat ca da. Daca ai minciuna_1mintit, nu ai fost sincer. Daca nu ai fost sincer, ai inceput de fapt sa cultivi neincrederea, care, mai devreme sau mai tarziu ,isi va produce efectele.

Lipsa sinceritatii in acest caz este un efect. Iar cauza este frica, frica de tine insuti, sau frica de sef, sau ambele.

La una din orele de matematica nu ai inteles cum sta treaba cu teorema lui Pitagora. Nu poti pune intrebari suplimentare. Esti blocat. Profesorul va intreaba daca ati inteles lectia. Toti, inclusiv tu, raspund in cor ca da. Daca in cazul colegilor tai nu stii care este stadiul intelegerii teoremei lui Pitagora, in cazul tau stii sigur ca nu ai inteles-o. Dar profesorului i-ai raspuns ca da. Ai mintit? Ai fost sincer? Raspunsul este logic, ai mintit. De ce?

Pentru ca iti este frica, poate de profesor ca va crede ca nu ai fost atent, poate de colegi care te vor crede greu de cap, poate ambele motive, sau poate pur si simplu nu poti initia intrebari intr-un grup ca urmare a increderii in sine foarte scazute.

incredere_1De ce nu poti exprima intocmai ceea ce gandesti? De ce nu poti fi sincer? Frica este raspunsul, frica este motivul lipsei de sinceritate. Si daca nu este sinceritate, atunci nu poate fi decat minciuna. In acest punct comunicarea si increderea se ofilesc.

Adevarul  este unul singur: iti trebuie putina frica ca sa minti si destul  curaj ca sa fii sincer.

Autor: Cristinel Mazilu

Please follow and like us:
Curaj incredere in sine

Curajul de a te descoperi pe tine insuti

Ai nevoie de un mare curaj pentru a te descoperi asa cum esti tu insuti in mod real, “the real you”, in conditiile in care multi ani, poate 20, 30, 40 sau chiar mai multi ai vazut doar o iluzie, o plasmuire a mintii tale construita aproape integral pe baza parerilor celorlalti, perceptiilor si interpretarilor semenilor tai. Credeai ca tot ce zboara se mananca.

Ai nevoie de un mare curaj sa faci asta avand in vedere ca de-a lungul timpului, parerile celorlalti “le-ai inghitit” asa cum au venit. Nu le-ai supus deloc gandirii analitice, critice ci le-ai servit dimineata, la pranz si seara ca atare, cu perseverenta. De ce? Pentru ca nimeni nu ti-a spus atunci cand a fost nevoie, adica cel tarziu pana in varsta de 18 ani, ca trebuie sa gandesti critic si autocritic, ca trebuie sa evaluezi informatia care vine din interiorul si din exteriorul tau si apoi sa te evaluezi in raport cu aceasta, sa-ti construiesti identitatea pe concluzii analitice.

Ai auzit, cu siguranta, intr-un moment al vietii tale de sintagma “Cunoaste-te pe tine insuti” si ai crezut ca ai aplicat-o intr-un mod corect la tine, desi, in realitate, nu ai facut asta. Nu te-ai descoperit cu adevarat, ci ai crezut doar ceea ce au descoperit ceilalti despre tine, iar imaginea de ansamblu despre tine s-a construit incompleta si, de cele mai multe ori, cu erori.

Nu ai ancorat informatiile primite, la tine insuti si la realitatea inconjuratoare. Le-ai lasat si pe acestea suspendate intr-un univers paralel, in universul mintii tale care, crezi acum, ca este scindat de realitatea inconjuratoare. Ti-ai creat o lume a ta si ai trait in ea, tu ai crezut ca… fericit. Dar si fericirea era tot o iluzie, la fel ca lumea ta, la fel ca imaginea ta despre tine.

Constientizand toate aceste lucruri te simti pierdut. Cum sa poti poti repara acum totul? Cum sa te intorci in timp si sa reconstruiesti ce nu ai construit sau cei responsabili sa construiasca nu au vrut, nu au stiut sau nu au fost capabili sa construiasca? Efectiv simti cum pamantul iti fuge de sub picioare si parca iti doresti sa nu fi constientizat nimic. Parca iti era mai bine, asa “sarac cu duhul” cum erai inainte de revelatia despre tine insuti. Doar ca apocalipsa* s-a produs, adica s-a inlaturat valul, ai aflat adevarul despre tine insuti, iar acum simti ca ai trait o minciuna si simti ca este cu adevarat dramatic.

Daca te regasesti in cele scrise mai sus intr-un procent foarte mare sau mai mic, iti spun sa te linistesti. Respira, inspira, nu este chiar atat de dramatic precum pare. Exista solutii. Einstein spunea ca o problema are cel putin o solutie. Atentie! Exista cel putin una, deci pot fi mai multe, una e insa garantata. Trebuie doar sa-ti pui neuronii la treaba sa o gasesti sau sa le gasesti.

Bine, vei spune, exista cel putin o solutie si rasufli usurat. Acum ai inceput sa prinzi putin curaj si sa simti ca ai energia necesara sa gasesti macar o solutie dintre cele posibile. Dar te intrebi de unde sa incepi. Care este primul pas in a te descoperi?

Raspunsul la intrebarea ta este ca deja ai facut primul pas, ai facut chiar si pasul doi. Acum chiar ca nu mai intelegi nimic. Iti voi explica in cele ce urmeaza.

Primul pas este ca ai constientizat. Ai constientizat necesitatea cunoasterii de tine insuti. Ai constientizat ca i-ai lasat doar pe ceilalti sa te construiasca. Acum a venit vremea sa te construiesti si sa te descoperi tu pe tine insuti. Stii acest lucru si mai stii ca ai mult de munca sa te reconstruiesti. Dar aceasta nu este o problema pentru ca stii ca vei munci cu perseverenta si cu dedicare.

Pasul doi este ca ai descoperit nevoia de curaj in a te dezvolta pe tine intr-un mod frumos si armonios. Si o prima infuzie de curaj ai facut-o deja, caci, nu-i asa, ai ajuns pana aici cu cititul.

Cei doi pasi iti livreaza o parte din entuziasmul si energia ce iti sunt necesare sa devii propriul tau arhitect, sa te reconstruiesti si sa schimbi din temelii ceea ce nu este functional la tine.

Asadar, rezulta ca ai facut deja doi pasi in tot acest proces. Iti mai ramane sa analizezi, sa te autoanalizezi, sa evaluezi si sa te autoevaluezi in permanenta. Sa faci pace cu logica ta, cu rationalul tau. Pana acum doar ai emotionat, pozitiv, negativ, poate preponderent negativ. Dar nu mai conteaza acum, trebuie sa-ti gasesti echilibrul, caci “ratiunea trebuie sa iubeasca, iar iubirea trebuie sa rationeze”, spunea Cristinel Mazilu, un “evolution provider” al zilelor noastre. Aceasta este bucla echilibrului unei dezvoltari durabile. Dar numai tu poti intra in bucla evolutiva, evident in interactiune cu semenii tai, insa nu ei vor mai fi la volan, ci tu, tu vei fi propriul tau sofer.

Curaj si inspiratie! Viitorul iti apartine!

*Nota autorului: apocalipsa = de la grecescul “apokálypsis” care inseamna “descoperire, revelatie, inlaturarea acoperamantului”.

Autor: Bianca Voina

Please follow and like us: