Prin popor circula o vorba, care, desi nu este rezultatul unui demers stiintific, este foarte adevarata si anume: „razbunarea e arma prostului”.
Intelepciunea poporului nu face apel la instrumente si resurse stiintifice, ea se manifesta pur si simplu, izvoraste din ceva mai presus de constiinta individului, dar se manifesta prin aceasta.
Intelepciunea poporului nu este singura. Stiinta o insoteste si o sprijina prin procesul argumentatiei logice, al explicatiei, al demonstratiei si al experimentului empiric.
La fel stau lucrurile si cu razbunarea, precum si cu afirmatia de la inceput, ce o defineste, pe cat de sintetic, pe atat de profund.
Un prim argument este acela ca un om inteligent, in sensul de intelept nu de destept, nu ajunge in situatia in care sa se razbune, caci tocmai de aceea este inteligent. El analizeaza optiunile, avantajele si riscurile, oportunitatile si vulnerabilitatile inca de la inceputul unei relatii. Astfel, ajunge sa ia decizii si sa aplice strategii istete. In concluzie, omul inteligent nu va fi luat de prost sau nu se va lasa prostit si nu va ajunge sa fie nedreptatit, iesind la timp dintr-o relatie paguboasa cu mult inainte sa se produca anomalii si, deci, nu va ajunge la razbunare.
Rezbunarea este, in fapt, o actiune. Iar aceasta actiune, de razbunare, rezulta dintr-o interpretare, a celui ce va urma sa se razbune. Razbunatorul, inainte de a se razbuna, interpreteaza ca este o victima, este cel caruia i s-a comis o nedreptate. Aceasta interpretare, a nedreptatii primite, poate fi adevarata, dar in acelasi timp poate fi si falsa. Insa razbunatorul stie cu certitudine ca are dreptate, lui sigur i s-a comis o nedreptate. Nicio autoritate, fie ea si judecatoreasca, nu-i poate schimba interpretarea, aceea de victima, de om caruia i s-a facut o nedreptate. Biata victima, poate ca are dreptate, dar daca nu are?
Oricare situatie ar fi, ca i s-a facut sau nu o nedreptate, este legitimat razbunatorul sa se razbune? Aceasta-i intrebarea.
In Evul Mediu si chiar mai devreme, in epoca primitiva, actul razbunarii, adica actiunea de a-ti face singur dreptate era o practica normala. Biserica era o institutie, care incerca si reusea intr-o masura mai mare sau mai mica sa stopeze razbunarea prin educatia spirituala, prin frica de Divinitate si prin conceptul iertarii.
Ulterior societatea a dezvoltat norme de moralitate si etica privind convietuirea in comunitate, ceea ce a dus la diminuarea razbunarilor, a legii facute in nume propriu.
Nu a fost insa suficient, iar asta a dus la aparitia conceptului de justitie si a institutiei judecatoresti. Astazi mai avem si institutii cu rol de dialog social si de mediere, institutii cu rol diplomatic etc..
Toate acestea pentru a nu se mai ajunge la actul razbunarii, caci de cele mai multe ori razbunarea implica acte de violenta de intensitati si scale diferite. Caci da, razbunarea implica agresivitate, dorinta acerba de a face rau pentru ca ti s-a facut un rau.
Dar totusi, astazi, pana la razbunare, avem:
- iertarea;
- dialogul si medierea;
- diplomatia;
- institutii juridice, de la cele mai mici la cele mai mari ierarhii posibile;
- instrumente si resurse de dezvoltare a inteligentei sociale, astfel incat sa nu se mai ajunga in situatia in care sa ti se faca nedreptati sau sa interpretezi ca ti s-a facut o nedreptate.
Acest ansamblu de resurse sociale indica faptul ca societatea a evoluat. In acest context omul, care inca mai recurge la razbunare pentru a-si face singur dreptate, nu poate fi decat un involuat, un egoist notoriu, un primitiv in gandire chiar daca la gat ii atarna un smart phone. Telefonul este destept pentru ca are multe functii, dar el a ramas in schimb prost.
Povestea razbunarii e lunga si nu incape toata aici. Alte articole o vor completa. Pana atunci e bine de stiut:
- razbunarea consuma foarte multa energie, astfel razbunatorul ajunge foarte repede la epuizare fizica si psihica, iar pana la boala nu-i decat un pas;
- iertarea este cel mai eficient instrument corectiv in cazul in care ti s-a facut o nedreptate;
- razbunarea implica agresivitate, iar aceasta este specifica omului primitiv, egoist, nu celui interactionist, evoluat;
- dezvoltarea inteligentei sociale este cea mai buna strategie preventiva in raport cu razbunarea;
- amentintarea este, de obicei, preludiul razbunarii;
- razbunarea e arma prostului, omul inteligent iarta si se preocupa cu propria-i evolutie.
Autor: Cristinel Mazilu