Ghid elementar de gandire – part. II, vers. 1

1. Procesul mental de evaluare

Gandirea fiecaruia dintre noi consuma informatii, atat din exteriorul, cat si din interiorul ei. In gandire, informatiile sunt procesate, adica analizate, evaluate, clasificate si asezate la locul lor in memorie, caci in baza lor se vor desfasura alte procesari si rationamente.

Adevarat sau fals, bine sau rau, pozitiv sau negativ, misto sau naspa, calitativ sau necalitativ, eficient sau ineficient, performant sau nesatisfacator, periculos sau nepericulos, sigur sau nesigur, cert sau ipotetic etc. sunt termeni, care indica in mod categoric, rezultatul unui anumit tip de rationament mental.

Operatia mentala, rationamentul specific, care duce la acest rezultat si la care facem referire este denumit evaluare.

Evaluarea este un rationament, o operatie mentala prin care un om, la nivelul gandirii sale, stabileste o anumita valoare unui obiect, proces, fenomen, unei persoane, unei propozitii etc., unei entitati, exprimata la modul cel mai general.

Intotdeauna operatia mentala de stabilire a valorii unui fenomen (evaluarea) se realizeaza in baza unui sistem de referinta, constient definit sau implicit, inconstient.

Criticile, aprecierile, ironiile, laudele sunt in esenta evaluari, adica rationamente de stabilire a valorii.

Pentru cei care gandesc preponderent emotional, evaluarea este, in majoritatea cazurilor, un proces automat, o deprindere, adica o operatie mentala inconstienta automatizata. In acest caz sistemul de referinta, ce sta la baza evaluarii, este unul implicit, adica tot inconstient. Omul cu gandire preponderent emotionala nu se bazeaza in evaluarile sale pe un sistem de referinta explicit, pe rationamente si argumentari constiente.

De notat ca o gandire preponderent emotionala mai poate fi definita drept o gandire primitiva, neevoluata.

Oamenii care gandesc preponderent emotional detin o mare cantitate de evaluari in urma proceselor de propaganda, de marketing si publicitate, de manipulare si subversiune. Aceste procese nu isi propun argumentari si dezbateri in contradictoriu, ci se bazeaza pe repetitie si pe folosirea informatiilor primitive de nivel emotional. Asadar, numai o mica parte din evaluarile detinute de un om cu gandire preponderent emotionala sunt realizate de propria sa gandire, restul fiind preluate automat, inconstient, prin contagiune emotionala.

Pentru oamenii, care au depasit stadiul gandirii emotionale, evaluarea este un proces rational, constient, analitic, realizat in baza unui sistem de referinta explicit.

Sa ne imaginam ca A este o informatie. Ea ajunge in gandire. Aici este evaluata, de exemplu, din punct de vedere al adevarului sau falsitatii.

Astfel, gandirea decide, in urma evaluarii, daca A este adevarat sau daca A este fals. Evaluarea, sa nu uitam, se face intotdeauna, in baza sistemului propriu de valori specific fiecarui om, adica in baza sistemului de referinta, pe care il detine un om la momentul in care face evaluarea.

In urma evaluarii rezulta concluzia evaluativa, adica “A este adevarat” sau “A este fals”. Ce observam? Ca lui A i s-a atribuit valoarea de adevar sau valoarea de falsitate in raport cu propriul sistem de referinta al omului care a facut evaluarea (constienta sau automata/inconstienta) la un moment dat. 28

“Este adevarat ca Pamantul este plat.” vor concluziona adeptii unui sistem de referinta. “Dumnezeu exista, este adevarat.” vor considera adeptii unui alt sistem de referinta. “Este adevarat ca atomul nu este cea mai mica particula din Univers.” vor sustine indivizii dintr-un domeniu cu un alt sistem de referinta. “Nu este important ca o persoana care detine un doctorat sa scrie corect gramatical articolele postate pe propriul sau blog.” vor opina cu tarie persoane care au la baza evaluarii un alt sistem de referinta. Sunt si oameni care considera ca fiind adevarat faptul ca toti ne nastem la fel, iar o astfel de “realitate” este evaluata in baza unui sistem de referinta specific persoanei, care deduce aceasta concluzie.

Evaluarea determina o concluzie evaluativa cu un anumit nivel de certitudine, de fermitate.

 

2. Nivelurile de certitudine (de putere si siguranta) a informatiilor

Nivelul de certitudine este nivelul de putere, de fermitate, de siguranta, pe care il capata o informatie ca si concluzie a unui rationament evaluativ, a unui proces de analiza evaluativa sau, pur si simplu, in urma unei asimilari mecanice, neanalitice.

Altfel spus, nivelul de certitudine este taria cu care se memoreaza si se valorizeaza (pe scara valorilor aferente sistemului propriu de referinta) informatia ajunsa in mental si care influenteaza (sau nu) comportamentul si gandirea unui om, in fiecare moment al vietii sale, cu o intensitate mai mare sau mai mica.

2.1. Presupunerea sau ipoteza

Primul nivel de certitudine este presupunerea sau ipoteza.

Daca unei informatii despre o “realitate” ajunsa in mental nu i se poate atribui valoarea de adevar sau cea de falsitate, atunci implicit ea nu va capata nici valoare de sigura sau de nesigura, certa sau incerta. O astfel de situatie este, asadar, denumita presupunere sau ipoteza.

Prin urmare, presupunerea este o informatie care nu este nici adevarata, nici falsa si, implicit, nici certa. Presupunerea este informatia care se afla intre cele doua stadii, de adevar si falsitate, pentru o anumita perioada de timp, pana este confirmata sau infirmata.

Pentru a desemna presupunerea sau ipoteza, se mai folosesc si termeni precum: incertitudine, neverificat, nesigur.

Termenul de presupunere este cel mai folosit de oameni, fiind mai popular decat cel de ipoteza. Femeia de serviciu, instalatorul, zugravul, electricianul etc. folosesc, in general, termenul de presupunere.

In schimb, matematicianul, doctorul, inginerul, fizicianul, managerul etc. folosesc, preponderent, termenul de ipoteza.

Ambele categorii de oameni se refera in fapt la acelasi lucru, atat prin presupunere, cat si prin ipoteza.

Totusi, categoria, care foloseste preponderent ipoteza, este constienta ca, informatia ipotetica, cu necesitate trebuie validata printr-un proces stiintific si va ramane in acest stadiu pana cand este confirmata sau infirmata, adica pana i se atribuie valoarea de adevar sau falsitate.

2.2. Opinia

Al doilea nivel de certitudine este opinia.32

Opinia este, in esenta, certitudinea celui care detine un “adevar” (adevarat sau fals), dar fara a avea argumente, dovezi sau probe in sprijinul “adevarului” detinut.

Opinia este specifica oamenilor care gandesc preponderent emotional sau in baza rationamentelor fara o minima baza stiintifica.

Cand i se cer argumente omului care detine o opinie, in cele mai multe cazuri, acesta le ofera, insa argumentele oferite sunt fie iluzorii, fie formulate partial corect, fie de departe insuficiente.

Problema majora in comunicarea dintre oameni, in dezbaterile in contradictoriu, intervine in momentul in care opinia este sustinuta si promovata ca certitudine, ca adevar universal, ce nu necesita raportarea la un sistem de referinta stiintific. Aceasta problema apare extrem de frecvent in dialogul si dezbaterea dintre oameni.

Si mai grav este ca problema semnalata – opinia promovata ca si adevar universal – duce la dezbateri agresive, ironizatoare, defaimatoare sau chiar la ruperea unor relatii interumane considerate a fi solide.

La o simpla analiza a comentariilor aferente diverselor dezbateri pe cunoscuta retea de socializare Facebook, putem observa si concluziona asupra adevarului si corectitudinii celor mentionate anterior.3

De asemenea, termenul de opinie, mai este folosit si de diversi specialisti pentru a desemna punctul lor de vedere, de nivel certitudine, dar care nu este promovat ca adevar universal valabil, ci doar ca adevar al universului individual al persoanei care il exprima. In acest caz, opinia este certitudinea, pe care specialistul care o exprima o reduce la nivelul propriei sale minti, la nivelul universului sau individual, fara a manifesta universalitatea acesteia. Motivul pentru care se intampla asta face obiectul unui alt articol.

Sintetic definita, opinia este o certitudine, dar o certitudine neacreditata in baza unui sistem de referinta stiintific.

Opinia promovata ca si certitudine stiintifica, ca si adevar universal valabil, este specifica persoanelor egoiste, arogante. Arogantul prezinta opinia sa, universal valabila, ca fiind o axioma, rezultat al unei genialitati incontestabile, ce nu necesita nici un moment argumentare stiintifica. 

2.3. Certitudinea

Daca in urma evaluarii informatiei A i s-a atribuit valoarea de adevar si, in plus, valoarea de sigur, ambele in baza unui sistem de referinta stiintific (format din argumente suficiente, valide si verificabile, din probe si dovezi), atunci concluzia rezultata in urma operatiei de evaluare o numim certitudine.

Cu alte cuvinte, informatia despre realitatea perceputa si interpretata in baza unui sistem de referinta acreditat stiintific, care capata valorile de adevar si sigur, poarta denumirea de certitudine.

Sunt si certitudini care nu necesita o demonstrare, o baza stiintifica efectiva.

Certitudinea este al 3-lea nivel de putere al credibilitatii unei informatii.

2.4. Credinta

9Credinta este al 4-lea nivel de certitudine si cel mai puternic, care da siguranta, stabilitatea si fidelitatea cea mai mare gandirii si comportamentului unui om.

Credinta este o certitudine care depaseste nivelul rational si careia i se ataseaza si latura afectiva.

Credinta este o certitudine, pe care o iubesti. Sentimentele intra in categoria credintelor.

Religiile si ideologiile partidelor sunt cele mai mari furnizoare de credinte.

Nota: Pentru a fi mai usor de asimilat si inteles, am construit acest ghid pe mai multe parti. Numarul versiunii indica numarul de modificari sau corectii aduse partii respective din ghid.

Autor: Cristinel Mazilu