Informatia – elemente de baza

Ca sa existe informatia este necesar sa existe fabrica ce produce si prelucreaza informatie. Daca fabrica de prelucrare si producere a informatiilor nu exista, atunci nici informatia nu exista.

Cine este fabrica de prelucrare si producere a informatiilor? Raspunsul este sau ar trebui sa fie unul absolut simplu si intuitiv.

Asadar, ceea ce in mod metaforic numim fabrica de prelucrare si producere a informatiilor in realitate este vorba despre creier, mai dezvoltat sau mai putin dezvoltat in functie de fiecare vietuitoare a fiecarei specii.

Exista si particularitati la unele entitati din domeniul viului care nu au creier si totusi proceseaza informatii. Poate ca unele entitati nu au creierul, pe care ni-l imaginam noi, dar am putea numi structura lor de prelucrare si producere a informatiilor tot creier, doar ca un creier foarte primitiv ca si complexitate sau nivel de dezvoltare.

Un virus nu are un creier asa cum ni-l putem imagina pe cel al omului. Dar cu siguranta un virus prelucreaza si produce informatii. O bacterie nu are creier precum cel al elefantului, dar este cert ca proceseaza informatii. La fel stau lucrurile si in cazul plantelor sau al gandacilor.

Tot ceea ce numim viu are un „creier” ce prelucreaza si produce informatii.

Desi de multe ori auzim printre semenii nostri vorba „pe umeri nu ai un cap, ci o umbrela ca sa nu iti ploua in gat”, stim cu totii ca este doar o metafora si nu o realitate. Alta este realitatea si anume: pe umeri avem o cutie craniana ce adaposteste creierul, o adevarata fabrica de prelucrare si producere a informatiilor.

Nu putem nega faptul ca fara creier nu exista informatie. Existenta informatiei este justificata numai si numai de existenta fabricii care o proceseaza, adica a creierului. In acelasi timp, un creier privat de informatie va suferi daune majore si chiar incetarea functionarii lui.

Dar ce este informatia?

Conform propriei noastre definiri, informatia, pe de-o parte, este materia prima a creierului. Iar, pe de alta parte, este produsul finit al creierului. Astfel, putem spune ca fabrica noastra de pe umeri, creierul, achizitioneaza materie prima, pe care o numim informatie si apoi prelucreaza aceasta materie prima, producand ceva finit ce numim tot informatie.

O alta sursa ce defineste informatia este DEX-ul. Conform Dictionarului explicativ al limbii romane (editia 2009), informatia este „comunicare, veste, stire care pune pe cineva la curent cu o situatie”, precum si „totalitatea materialului de informare si de documentare”. Dupa cum putem observa, definirea informatiei de catre DEX nu este cu mult prea diferita de ceea ce consideram noi ca este informatia.

Nu vom reusi sa intelegem in mod corect si suficient de bine informatia daca ne raportam doar la doua surse. Prin urmare efortul de a intelege informatia trebuie orientat si spre alte surse credibile ce furnizeaza o definitie a informatiei.

In acest sens merita atentie definirea informatiei conform legii nr. 182 din 2002 privind protectia informatiilor clasificate (in vigoare la data realizarii acestui articol) care ne precizeaza la articolul 15 ca informatiile sunt „orice documente, date, obiecte sau activitati, indiferent de suport, forma, mod de exprimare sau de punere in circulatie.”

„La noi, ca si oriunde in lume, nu poate fi imaginata functionarea economiei, a sanatatii, a invatamantului, a culturii, ori a oricarui alt sector socioeconomic fara informatii. De altfel, analizand informatiile vom constata ca ele sunt dominante in toate activitatile economice si sociale. In ceea ce priveste aspectele curente ale vietii cotidiene, casi in munca stiintifica ori in alte tipuri speciale de activitati, fiecare om comunica, voluntar ori involuntar, transmite semnificatii, dintre care multe se structureaza in unitati autonome, numite informatii.

Primim, culegem, prelucram, extragem, prelevam, decelam, producem ori consumam informatii cand stam de vorbacu cineva, contemplam un obiect de arta, ascultam muzica ori comunicam verbal, citim sau privim ceva pur si simplu, ne gandim dacasane asezam mai aproape ori mai departe de cineva, sa atingem ceva sau pe cineva etc. Desigur, fiecare dintre noi stim ca nevoia de informare este preliminara luarii unei decizii. Cu siguranta, resortul care declanseaza cautarea informatiei il reprezinta nevoia, devenita intelectualmente necesitate, mobilizata concret ca scop generic (obiectiv, interes etc.) si realizata ca o cautare motivata foarte solid, caci informatia sta la baza constructiei, a schimbarii si a controlului lumii, constituindu-se astfel ca o incredibila forta.

In literatura de specialitate se gasesc mai multe definitii ale informatiei, care se refera la doua notiuni diferite. O prima categorie de definitii se refera la notiunea de informatii in sensul de date, stiri, cunostinte, vesti, comunicari, iar cea de a doua vizeaza sensul datelor culese de servicii speciale, in primul rand in domeniul securitatii nationale, dar si in alte domenii (economic, politic etc.).” (Mariana Marinica, Ion Ivan – Revista romana de studii de intelligence, nr. 1-2, decembrie 2009, pg. 33-34)

Sa nu omitem un aspect extrem de important: asa cum painea este hrana pentru corpul fizic, informatia este hrana pentru creier.

Daca painea este expirata, mucegaita sau de calitate inferioara, atunci corpul fizic are de suferit. Prin analogie, daca informatia este falsa sau mincinoasa, deci de o calitate extrem de precara, atunci creierul are de suferit.

In Romania hrana pentru creier, adica informatia este un drept al tuturor cetatenilor si este garantat prin articolul 31 din Constitutie atat sub aspectul accesului, cat si sub aspectul corectitudinii si calitatii.

Autor: Cristinel Mazilu

Omul, informatia si tipuri de informatii

„Suntem ceea ce gandim. Tot ceea ce suntem ia nastere din gandurile noastre. Cu gandurile noastre construim lumea.”(Buddha)

Omul este o fiinta sociala. El nu poate supravietui, nu poate trai si dezvolta in afara socialului. Nu putem sa ne indoim de acest fapt si nici nu putem sa negam. In acelasi timp omul este si o fiinta rationala sau altfel spus o fiinta care proceseaza informatie in mod analitic si constient. Pe scurt omul este si un procesor de informatie. Aceasta fiinta, care ne reprezinta si pe care o numim om are si alte caracteristici si potente, pe care le vom descoperi in cadrul proiectului Inteligenta-Sociala.ro.

Sa revenim totusi la informatie si sa privim putin in jurul nostru. Ce observam? Evident ca vedem o multime de lucruri ce ne atrag atentia, dar dintre acestea trebuie sa ne oprim doar asupra celor care ne intereseaza din punct de vedere al temei acestui articol. Ne oprim atentia asupra acelor lucruri si aspecte care au legatura cu un anumit element si anume: carti, reviste, ziare, radiouri, televiziuni, cataloage, brosuri, bannere, calculatoare, site-uri, internet, manuale, biblioteci, sali de lectura, scoli, universitati, facultati, legi, librarii, cinematografe etc. Toate cele enumerate anterior fie sunt suporti energetici de transmitere si comercializare a unui tip de marfa, fie sunt suporti energetici de arhivare si administrare a tipului respective de marfa.

Dar ce au in comun toate acestea? Raspunsul este simplu: cea mai invizibila, dar si cea mai consumata marfa a zilelor noastre, INFORMATIA. Da, asa este, chiar daca nu admitem sau nu ne dam seama. In 24 de ore creierul doarme numai 24 de secunde pentru un fel de restartare. In rest ce face? Evident proceseaza materia sa prima, informatia. Adica produce si consuma informatie. Asadar, informatia este cea mai consumata, dar si cea mai produsa marfa de catre om.

Se zice ca traim in era informationala si pe buna dreptate ca asa este. Iar daca in constiinta noastra acest concept de informatie nu are inca un loc in loja VIP, atunci inseamna ca nu apartinem acestui mileniu decat in varianta hard, biologica. Asadar, intrebarea logica este daca apartinem sau nu apartinem acestui mileniu al informatiei.?

Omul a procesat dintotdeauna informatie, dar aceasta proprietate era mai mult un privilegiu al constiintei celor mai de seama oameni ai unei anumite comunitati: imparati, regi, faraoni, boieri, aristocrati etc. Astazi, insa, procesarea informatiei poate fi realizata de oricine. Dar alegem noi sau nu alegem sa consumam informatie, sa procesam informatia care ne inconjoara?

Daca nu alegem sa procesam informatia care este in jurul nostru, atunci nu stiu cu ce ne diferentiem de celelalte vietuitoare, dar daca o facem, atunci inseamna ca ne depasim conditia de mamifer si ajungem in stadiul acelui mamifer numit om, care este capabil sa dezvolte comunitati sociale cu semenii sai si sa gandeasca in mod constient, adica rational.

Personal, am ales sa procesez informatia, dar nu oricum, ci in mod constient. Si totusi lucrurile nu sunt atat de simple pe cat ar parea pentru ca intr-o comunitate sociala in care traieste un om se manifesta si alte caracteristici ale omului in general, caracteristici pe care am afirmat ca nu le vom dezvolta in acest articol. Aceste alte caracteristici ne complica foarte mult statutul de om, de fiinta sociala care proceseaza informatia in modalitati constiente. Astfel ca informatia pe care o procesam noi zi de zi sau pe care ar trebui sa o procesam este sau poate deveni viciata, toxica.

Putem deduce din cele de mai sus ca una este sa spunem informatie si procesare informationala si alta este sa spunem informatie sanatoasa si informatie nesanatoasa, toxica.

Cand in jurul nostru exista informatie sanatoasa, evident ca vom procesa informatie sanatoasa si decideti voi care sunt rezultatele si implicatiile acestui tip de procesare.

Dar cand in jurul nostru exista informatie nesanatoasa, pe care o vom numi toxica, este cert ca si noi vom procesa informatie toxica. Care sunt consecintele procesarii informatiilor toxice? Evident ca vor fi nesatisfacatoare pentru viata noastra si a celor din jurul nostru. Evident ca ne vor intoxica mintea si de aici corpul si apoi viata pe termen scurt, mediu si lung.

Daca procesam informatie sanatoasa sau toxica depinde de modul in care delimitam intre cele doua tipuri de informatie, de criteriile care stau la baza delimitarii dintre cele doua tipuri de informatie.

Ajunsi aici ar trebui sa ne intrebam: ce tip de informatie procesam in acest moment? Foarte frecvent intalnim expresia „eu nu-mi bat capul”. Cei care gandesc in acest mod sunt cei care au ales sa nu isi foloseasca creierul, procesorul lor de informatii si astfel de oameni vor ignora intrebarea anterioara. Ceilalti insa, chiar daca la inceput le va fi mai greu, caci orice efort este dificil, se vor bucura din plin de roadele alegerii facute.

In plus sa nu uitam ce zice un proverb intelept: „Suntem ceea ce gandim!” Deci ce gandim aia suntem. Daca ne plangem tot timpul, atunci viata noastra e plina de lacrimi. Dar daca ne bucuram de orice rezultat sau esec, viata noastra e plina de satisfactii si deci plina de zambete, de belsug, de bogatie.

„Suntem ceea ce gandim. Tot ceea ce suntem ia nastere din gandurile noastre. Cu gandurile noastre construim lumea.”(Buddha)

Autor: Cristinel Mazilu