Tag: ghid de gandire

Ghid elementar de gandire – part. II, vers. 1

Posted on by Inteligenta Sociala

1. Procesul mental de evaluare

Gandirea fiecaruia dintre noi consuma informatii, atat din exteriorul, cat si din interiorul ei. In gandire, informatiile sunt procesate, adica analizate, evaluate, clasificate si asezate la locul lor in memorie, caci in baza lor se vor desfasura alte procesari si rationamente.

Adevarat sau fals, bine sau rau, pozitiv sau negativ, misto sau naspa, calitativ sau necalitativ, eficient sau ineficient, performant sau nesatisfacator, periculos sau nepericulos, sigur sau nesigur, cert sau ipotetic etc. sunt termeni, care indica in mod categoric, rezultatul unui anumit tip de rationament mental.

Operatia mentala, rationamentul specific, care duce la acest rezultat si la care facem referire este denumit evaluare.

Evaluarea este un rationament, o operatie mentala prin care un om, la nivelul gandirii sale, stabileste o anumita valoare unui obiect, proces, fenomen, unei persoane, unei propozitii etc., unei entitati, exprimata la modul cel mai general.

Intotdeauna operatia mentala de stabilire a valorii unui fenomen (evaluarea) se realizeaza in baza unui sistem de referinta, constient definit sau implicit, inconstient.

Criticile, aprecierile, ironiile, laudele sunt in esenta evaluari, adica rationamente de stabilire a valorii.

Pentru cei care gandesc preponderent emotional, evaluarea este, in majoritatea cazurilor, un proces automat, o deprindere, adica o operatie mentala inconstienta automatizata. In acest caz sistemul de referinta, ce sta la baza evaluarii, este unul implicit, adica tot inconstient. Omul cu gandire preponderent emotionala nu se bazeaza in evaluarile sale pe un sistem de referinta explicit, pe rationamente si argumentari constiente.

De notat ca o gandire preponderent emotionala mai poate fi definita drept o gandire primitiva, neevoluata.

Oamenii care gandesc preponderent emotional detin o mare cantitate de evaluari in urma proceselor de propaganda, de marketing si publicitate, de manipulare si subversiune. Aceste procese nu isi propun argumentari si dezbateri in contradictoriu, ci se bazeaza pe repetitie si pe folosirea informatiilor primitive de nivel emotional. Asadar, numai o mica parte din evaluarile detinute de un om cu gandire preponderent emotionala sunt realizate de propria sa gandire, restul fiind preluate automat, inconstient, prin contagiune emotionala.

Pentru oamenii, care au depasit stadiul gandirii emotionale, evaluarea este un proces rational, constient, analitic, realizat in baza unui sistem de referinta explicit.

Sa ne imaginam ca A este o informatie. Ea ajunge in gandire. Aici este evaluata, de exemplu, din punct de vedere al adevarului sau falsitatii.

Astfel, gandirea decide, in urma evaluarii, daca A este adevarat sau daca A este fals. Evaluarea, sa nu uitam, se face intotdeauna, in baza sistemului propriu de valori specific fiecarui om, adica in baza sistemului de referinta, pe care il detine un om la momentul in care face evaluarea.

In urma evaluarii rezulta concluzia evaluativa, adica “A este adevarat” sau “A este fals”. Ce observam? Ca lui A i s-a atribuit valoarea de adevar sau valoarea de falsitate in raport cu propriul sistem de referinta al omului care a facut evaluarea (constienta sau automata/inconstienta) la un moment dat. 28

“Este adevarat ca Pamantul este plat.” vor concluziona adeptii unui sistem de referinta. “Dumnezeu exista, este adevarat.” vor considera adeptii unui alt sistem de referinta. “Este adevarat ca atomul nu este cea mai mica particula din Univers.” vor sustine indivizii dintr-un domeniu cu un alt sistem de referinta. “Nu este important ca o persoana care detine un doctorat sa scrie corect gramatical articolele postate pe propriul sau blog.” vor opina cu tarie persoane care au la baza evaluarii un alt sistem de referinta. Sunt si oameni care considera ca fiind adevarat faptul ca toti ne nastem la fel, iar o astfel de “realitate” este evaluata in baza unui sistem de referinta specific persoanei, care deduce aceasta concluzie.

Evaluarea determina o concluzie evaluativa cu un anumit nivel de certitudine, de fermitate.

 

2. Nivelurile de certitudine (de putere si siguranta) a informatiilor

Nivelul de certitudine este nivelul de putere, de fermitate, de siguranta, pe care il capata o informatie ca si concluzie a unui rationament evaluativ, a unui proces de analiza evaluativa sau, pur si simplu, in urma unei asimilari mecanice, neanalitice.

Altfel spus, nivelul de certitudine este taria cu care se memoreaza si se valorizeaza (pe scara valorilor aferente sistemului propriu de referinta) informatia ajunsa in mental si care influenteaza (sau nu) comportamentul si gandirea unui om, in fiecare moment al vietii sale, cu o intensitate mai mare sau mai mica.

2.1. Presupunerea sau ipoteza

Primul nivel de certitudine este presupunerea sau ipoteza.

Daca unei informatii despre o “realitate” ajunsa in mental nu i se poate atribui valoarea de adevar sau cea de falsitate, atunci implicit ea nu va capata nici valoare de sigura sau de nesigura, certa sau incerta. O astfel de situatie este, asadar, denumita presupunere sau ipoteza.

Prin urmare, presupunerea este o informatie care nu este nici adevarata, nici falsa si, implicit, nici certa. Presupunerea este informatia care se afla intre cele doua stadii, de adevar si falsitate, pentru o anumita perioada de timp, pana este confirmata sau infirmata.

Pentru a desemna presupunerea sau ipoteza, se mai folosesc si termeni precum: incertitudine, neverificat, nesigur.

Termenul de presupunere este cel mai folosit de oameni, fiind mai popular decat cel de ipoteza. Femeia de serviciu, instalatorul, zugravul, electricianul etc. folosesc, in general, termenul de presupunere.

In schimb, matematicianul, doctorul, inginerul, fizicianul, managerul etc. folosesc, preponderent, termenul de ipoteza.

Ambele categorii de oameni se refera in fapt la acelasi lucru, atat prin presupunere, cat si prin ipoteza.

Totusi, categoria, care foloseste preponderent ipoteza, este constienta ca, informatia ipotetica, cu necesitate trebuie validata printr-un proces stiintific si va ramane in acest stadiu pana cand este confirmata sau infirmata, adica pana i se atribuie valoarea de adevar sau falsitate.

2.2. Opinia

Al doilea nivel de certitudine este opinia.32

Opinia este, in esenta, certitudinea celui care detine un “adevar” (adevarat sau fals), dar fara a avea argumente, dovezi sau probe in sprijinul “adevarului” detinut.

Opinia este specifica oamenilor care gandesc preponderent emotional sau in baza rationamentelor fara o minima baza stiintifica.

Cand i se cer argumente omului care detine o opinie, in cele mai multe cazuri, acesta le ofera, insa argumentele oferite sunt fie iluzorii, fie formulate partial corect, fie de departe insuficiente.

Problema majora in comunicarea dintre oameni, in dezbaterile in contradictoriu, intervine in momentul in care opinia este sustinuta si promovata ca certitudine, ca adevar universal, ce nu necesita raportarea la un sistem de referinta stiintific. Aceasta problema apare extrem de frecvent in dialogul si dezbaterea dintre oameni.

Si mai grav este ca problema semnalata – opinia promovata ca si adevar universal – duce la dezbateri agresive, ironizatoare, defaimatoare sau chiar la ruperea unor relatii interumane considerate a fi solide.

La o simpla analiza a comentariilor aferente diverselor dezbateri pe cunoscuta retea de socializare Facebook, putem observa si concluziona asupra adevarului si corectitudinii celor mentionate anterior.3

De asemenea, termenul de opinie, mai este folosit si de diversi specialisti pentru a desemna punctul lor de vedere, de nivel certitudine, dar care nu este promovat ca adevar universal valabil, ci doar ca adevar al universului individual al persoanei care il exprima. In acest caz, opinia este certitudinea, pe care specialistul care o exprima o reduce la nivelul propriei sale minti, la nivelul universului sau individual, fara a manifesta universalitatea acesteia. Motivul pentru care se intampla asta face obiectul unui alt articol.

Sintetic definita, opinia este o certitudine, dar o certitudine neacreditata in baza unui sistem de referinta stiintific.

Opinia promovata ca si certitudine stiintifica, ca si adevar universal valabil, este specifica persoanelor egoiste, arogante. Arogantul prezinta opinia sa, universal valabila, ca fiind o axioma, rezultat al unei genialitati incontestabile, ce nu necesita nici un moment argumentare stiintifica. 

2.3. Certitudinea

Daca in urma evaluarii informatiei A i s-a atribuit valoarea de adevar si, in plus, valoarea de sigur, ambele in baza unui sistem de referinta stiintific (format din argumente suficiente, valide si verificabile, din probe si dovezi), atunci concluzia rezultata in urma operatiei de evaluare o numim certitudine.

Cu alte cuvinte, informatia despre realitatea perceputa si interpretata in baza unui sistem de referinta acreditat stiintific, care capata valorile de adevar si sigur, poarta denumirea de certitudine.

Sunt si certitudini care nu necesita o demonstrare, o baza stiintifica efectiva.

Certitudinea este al 3-lea nivel de putere al credibilitatii unei informatii.

2.4. Credinta

9Credinta este al 4-lea nivel de certitudine si cel mai puternic, care da siguranta, stabilitatea si fidelitatea cea mai mare gandirii si comportamentului unui om.

Credinta este o certitudine care depaseste nivelul rational si careia i se ataseaza si latura afectiva.

Credinta este o certitudine, pe care o iubesti. Sentimentele intra in categoria credintelor.

Religiile si ideologiile partidelor sunt cele mai mari furnizoare de credinte.

Nota: Pentru a fi mai usor de asimilat si inteles, am construit acest ghid pe mai multe parti. Numarul versiunii indica numarul de modificari sau corectii aduse partii respective din ghid.

Autor: Cristinel Mazilu

Ghid elementar de gandire – part. I, vers. 1

Posted on by Inteligenta Sociala

1. Gandire

Este un termen ce desemneaza rolul de baza al creierului omenesc. Cand spunem gandire ne referim la ratiune, analiza, mental, deci la operatii si proprietati specifice creierului omului.gandire1

Termenul gandire este sinonim cu expresia procesarea informatiei. Prin gandire creierul, in esenta, proceseaza informatii, adica la nivelul sau intra informatii sub o anumita forma si ies informatii brute sau prelucrate sub forma de reproduceri (relatari, redari) sau concluzii, idei, opinii, presupuneri, certitudini.

gandire2Nota:

Gandirea nu este gratis, a gandi costa, costa timp. Numai cei dispusi sa investeasca timp vor beneficia de gandire si de efectele ei benefice.

Rareori bogatia genereaza gandirea. Dar deseori gandirea determina bogatia, caci cei saraci in gandire sunt saraci si in buzunar.

2. Realitate

Daca analizam diverse surse, cu autoritate in definirea termenului de realitate, vom concluziona  ca acest cuvant este unul polisemantic (are mai multe sensuri).

In acceptiunea stricta a viziunii noastre, atat stiintifice, cat si ne-stiintifice, termenul de realitate a primit o definire monosemantica (cu un singur sens). Motivatia este simpla: pentru a ne usura intelegerea si a aduce mai multa claritate, consecventa si coerenta in gandire, in sistematizarea cunoasterii, in organizarea presupunerilor, opiniilor, certitudinilor si credintelor.

Astfel, definim realitatea ca fiind existenta obiectiva, ceea ce exista in afara mintii unui om, extra-mental.

Evident, ceea ce este in minte, numim mental, adica apartine mintii, gandirii unui om.realitate1

De pilda, ficatul unui om este un organ din corpul acestuia, dar nu apartine mintii, decat atunci cand il percepem informational, de pilda, la ora de biologie. Cand ficatul este perceput informational, spunem ca ajunge in gandire, adica este in mental.

Dar in acelasi timp, ficatul ramane si un organ de sine statator, cu functii si cu o relativa independenta fata de mental. Aceasta situatie este o realitate.

La fel stau lucrurile si cand afara ploua. Adica, atunci cand afara ploua avem de-a face cu o realitate. Iar cand situatia “afara ploua”, prin procesele gandirii, devine informatie si ajunge in mental, nu mai este o realitate, ci o perceptie si o interpretare a realitatii.

3. Sistem de referinta sau model/mod de gandire

Un alt element care ne ajuta in definirea elementara a procesarii informatiilor de catre gandirea omului este sistemul de referinta. La origine expresia apartine fizicii.

Noi am preluat-o, pentru ca ni se pare sugestiva in raport cu obiectivul de a clarifica elementele primare ale gandirii fiecarui om din aceasta lume.

Sensul atribuit de noi este unul asemanator cu cel dat de fizica, doar ca este aplicabil intr-un sens de maxima generalitate.

Prin urmare, sistemul de referinta este definit ca fiind ansamblul, totalitatea de valori, de principii, de reguli, de prejudecati, de credinte, de presupuneri si opinii existente in mentalul unui om la un moment dat si pe baza caruia omul face analize si evaluari, adica interpretari proprii ale realitatii percepute.sistem de referinta

Sistemul de referinta devine astfel un model, un mod de gandire specific unui om la care acesta se raporteaza pentru a emite judecati, concluzii.

Sistemul de referinta poate fi o teorie, o stiinta, o religie, o ideologie etc.. Un sistem de referinta poate fi unu-la-unu (specific unui singur om; de pilda, cand cineva spune “asa vreau eu” inseamna ca se raporteaza la sistemul sau individual de referinta) sau unu-la-mai-multi (adica specific mai multor oameni; de pilda, catolicismul este un sistem de referinta specific pentru mai multi oameni).

Pe baza sistemului de referinta (criterii de judecata, valori, principii, teorii etc.) omul prelucreaza informatia ajunsa in gandirea, in mentalul sau pentru a-i da acesteia o forma proprie, individualizata.

Putem asemana sistemul de referinta cu o matrita. Intr-o matrita se introduce o materie prima, care, prin procese specifice de productie, modeleaza materia prima dandu-i o forma identica cu cea a matritei. La fel este si in cazul sistemului de referinta, in care se introduce o informatie si care, prin procese specifice de gandire, va modela informatia si ii va da forma specifica sistemului de referinta in care a fost introdusa.

4. Adevar si falsitate

Daca realitatea perceputa este in concordanta cu realitatea efectiva, atunci aceasta situatie se numeste adevar.

adevarat-fals1Altfel spus, adevarul este cuvantul care denumeste egalitatea, concordanta dintre o informatie existenta in mintea unui om la un moment dat si realitatea efectiva aferenta acelei informatii.

Exista ceva in afara mintii, adica extra-mental si am numit acest ceva realitate. Aceasta este realitatea efectiva, realitatea in sine.

Cand realitatea efectiva ajunge la nivel mental, prin procesele specifice de perceptie, ea devine realitate perceputa sau realitate mentala. Daca facem o comparatie intre realitatea efectiva si realitatea perceputa, rezulta urmatoarele situatii:

  1. realitatea efectiva = realitatea perceputa – aceasta situatie o numim adevar;
  2. realitatea efectiva ≠ realitatea perceputa – aceasta situatie o numim fals.

Asadar, opusul adevarului este falsul. Cand avem de-a face cu o neconcordanta dintre informatia din mental si realitatea efectiva, atunci inseamna ca situatia se numeste fals.

Exista si cazurile particulare ale adevarului si falsitatii, in functie de sistemul de referinta adoptat intr-o evaluare de tip adevarat-fals. De pilda, daca un document, care este prezentat ca fiind legal, nu apartine legii la care face trimitere, atunci avem de-a face cu un fals.

In sensul cel mai larg, adevarul este egalitatea, concordanta dintre doua informatii care au fost puse intr-o relatie de analiza comparativa evaluativa. Falsul este opusul adevarului.adevarat-fals2

Omul are nevoie de adevar si falsitate pentru ca numai asa poate face corelatia, concordanta, echivalarea informatiilor din minte cu cele din afara mintii, adica din realitate.

Nota:

Pentru a fi mai usor de asimilat si inteles, am construit acest ghid pe mai multe parti. Numarul versiunii indica numarul de modificari sau corectii aduse partii respective din ghid.

Autor: Cristinel Mazilu

„Pacatul” curiozitatii

Posted on by Inteligenta Sociala

Religia ne invata ca pacatul originar al primilor oameni a fost cel al neascultarii. Este, insa, doar o interpretare. Si in plus, este o interpretare eronata. Caci nu neascultarea a fost pacatul originar. Realitatea este alta. Si pentru a o descifra, mai intai sa infatisam tabloul Genezei pe care il zugraveste Biblia in paginile sale.

In Rai totul era frumos si placut, primilor oameni, Adam si Eva, nu le lipsea nimic. Dumnezeu le-a oferit spre hrana toate roadele pamantului, le-a dat in stapanire animalele si vietatile pamantului, pasarile cerului si pestii marilor. Aveau tot pamantul la picioarele lor si se aveau unul pe celalalt. Ce altceva puteau sa-si mai doreasca?

In schimbul bunurilor primite Adam si Eva trebuiau doar sa respecte o singura regula, aceea de a nu manca din “pomul cunostintei binelui si raului” (Geneza, cap. 2, versetul 17) pentru ca in ziua in care vor manca, vor muri.

Insa, cu totii stim foarte bine, ca toate bogatiile si confortul pe care il aveau, nu i-a oprit de la incalcarea unicei porunci pe care au primit-o. Dar de ce? De ce nu au putut trai linistiti, in pace in minunatul Eden? Primisera oare Adam si Eva chiar totul in Gradina Raiului? A fost suficient doar un sarpe, un gand al acestuia care sa-i incite spiritul si sa-i trezeasca Evei dorinta de a gresi? Neascultarea sa fie oare motivatia incalcarii unei reguli care sa duca la moarte? Nu, categoric nu!

Credem ca motivatia a fost mult mai profunda decat neascultarea. Eva si apoi Adam, au ales sa incalce constient regula pentru ca au fost manati de curiozitate. Gena curiozitatii se afla in primii oameni inca de la inceputuri si nicio bogatie si niciun confort nu a putut sa o stavileasca. Fructul oprit, gustarea acestuia, a insemnat pentru Adam si Eva inceputul marii aventuri a cunoasterii. Caci cunoasterea se implineste prin curiozitate.

Toate bogatiile Raiului, feluritele animale, pasari, pesti si plante nu au fost suficiente pentru Adam si Eva, nu aveau cum sa se multumeasca cu conditia umana impusa. De ce? Raspunsul este unul foarte simplu: nu aveau cunoasterea acestora. Primii oameni au constientizat nevoia de cunoastere si au ajuns la ea manifestandu-si curiozitatea, incercand, experimentand.

Acum ca am reconstruit tabloul biblic, putem afirma, fara sa gresim, ca mobilul care a determinat-o pe Eva sa muste din fructul oprit a fost curiozitatea.

Da, Eva a fost prima care a muscat din marul interzis si de aceea este considerata cea mai pacatoasa femeie din istoria omenirii. Ea este, daca ne raportam strict la interpretarea clasica a povestii, simbolul pacatului stramosesc al omenirii, cel al neascultarii. Dar daca ne raportam la cele spuse mai sus, la curiozitatea nestavilita care a condus la cunoasterea tot mai profunda a realitatii inconjuratoare, ne dam seama de fapt ca Eva este vinovata de evolutia omenirii, este vinovata de pacatul curiozitatii.

Da, primii oameni au fost izgoniti din Rai, dar au castigat pentru ei si pentru urmasii lor, pentru noi toti, posibilitati extraordinare. Ei, primii oameni au dat confortul pe cunoastere. Astazi calatorim in spatiu, comunicam intre noi cu usurinta indiferent de distanta, avem internet, telefonie mobila, smartphone-uri si tablete, avem avioane supersonice, masini, vapoare, submarine si multe altele pe care le stim sau nu le stim cu totii si pe care nu le mai enumeram in acest cadru. Pe acestea nu le primisera Adam si Eva in negocierea primara. Acestea s-au nascut ca urmare a curiozitatii determinata la randul ei de nevoia de cunoastere.

Astazi putem avea tot ceea ce visam, intrucat curiozitatea care s-a manifestat la inceputuri a continuat sa se manifeste in toate etapele evolutiei noastre si a dus la o cunoastere din ce in ce mai bogata si mai profunda. Si asa va fi mereu. Amin!

Fiti curiosi, cu riscul de a fi acuzati de pacatul curiozitatii! Bucurati-va de disconfortul curiozitatii si bucurati-va de confortul rezultatelor cunoasterii!

Autor: Bianca Voina

Omul, informatia si tipuri de informatii

Posted on by Inteligenta Sociala

„Suntem ceea ce gandim. Tot ceea ce suntem ia nastere din gandurile noastre. Cu gandurile noastre construim lumea.”(Buddha)

Omul este o fiinta sociala. El nu poate supravietui, nu poate trai si dezvolta in afara socialului. Nu putem sa ne indoim de acest fapt si nici nu putem sa negam. In acelasi timp omul este si o fiinta rationala sau altfel spus o fiinta care proceseaza informatie in mod analitic si constient. Pe scurt omul este si un procesor de informatie. Aceasta fiinta, care ne reprezinta si pe care o numim om are si alte caracteristici si potente, pe care le vom descoperi in cadrul proiectului Inteligenta-Sociala.ro.

Sa revenim totusi la informatie si sa privim putin in jurul nostru. Ce observam? Evident ca vedem o multime de lucruri ce ne atrag atentia, dar dintre acestea trebuie sa ne oprim doar asupra celor care ne intereseaza din punct de vedere al temei acestui articol. Ne oprim atentia asupra acelor lucruri si aspecte care au legatura cu un anumit element si anume: carti, reviste, ziare, radiouri, televiziuni, cataloage, brosuri, bannere, calculatoare, site-uri, internet, manuale, biblioteci, sali de lectura, scoli, universitati, facultati, legi, librarii, cinematografe etc. Toate cele enumerate anterior fie sunt suporti energetici de transmitere si comercializare a unui tip de marfa, fie sunt suporti energetici de arhivare si administrare a tipului respective de marfa.

Dar ce au in comun toate acestea? Raspunsul este simplu: cea mai invizibila, dar si cea mai consumata marfa a zilelor noastre, INFORMATIA. Da, asa este, chiar daca nu admitem sau nu ne dam seama. In 24 de ore creierul doarme numai 24 de secunde pentru un fel de restartare. In rest ce face? Evident proceseaza materia sa prima, informatia. Adica produce si consuma informatie. Asadar, informatia este cea mai consumata, dar si cea mai produsa marfa de catre om.

Se zice ca traim in era informationala si pe buna dreptate ca asa este. Iar daca in constiinta noastra acest concept de informatie nu are inca un loc in loja VIP, atunci inseamna ca nu apartinem acestui mileniu decat in varianta hard, biologica. Asadar, intrebarea logica este daca apartinem sau nu apartinem acestui mileniu al informatiei.?

Omul a procesat dintotdeauna informatie, dar aceasta proprietate era mai mult un privilegiu al constiintei celor mai de seama oameni ai unei anumite comunitati: imparati, regi, faraoni, boieri, aristocrati etc. Astazi, insa, procesarea informatiei poate fi realizata de oricine. Dar alegem noi sau nu alegem sa consumam informatie, sa procesam informatia care ne inconjoara?

Daca nu alegem sa procesam informatia care este in jurul nostru, atunci nu stiu cu ce ne diferentiem de celelalte vietuitoare, dar daca o facem, atunci inseamna ca ne depasim conditia de mamifer si ajungem in stadiul acelui mamifer numit om, care este capabil sa dezvolte comunitati sociale cu semenii sai si sa gandeasca in mod constient, adica rational.

Personal, am ales sa procesez informatia, dar nu oricum, ci in mod constient. Si totusi lucrurile nu sunt atat de simple pe cat ar parea pentru ca intr-o comunitate sociala in care traieste un om se manifesta si alte caracteristici ale omului in general, caracteristici pe care am afirmat ca nu le vom dezvolta in acest articol. Aceste alte caracteristici ne complica foarte mult statutul de om, de fiinta sociala care proceseaza informatia in modalitati constiente. Astfel ca informatia pe care o procesam noi zi de zi sau pe care ar trebui sa o procesam este sau poate deveni viciata, toxica.

Putem deduce din cele de mai sus ca una este sa spunem informatie si procesare informationala si alta este sa spunem informatie sanatoasa si informatie nesanatoasa, toxica.

Cand in jurul nostru exista informatie sanatoasa, evident ca vom procesa informatie sanatoasa si decideti voi care sunt rezultatele si implicatiile acestui tip de procesare.

Dar cand in jurul nostru exista informatie nesanatoasa, pe care o vom numi toxica, este cert ca si noi vom procesa informatie toxica. Care sunt consecintele procesarii informatiilor toxice? Evident ca vor fi nesatisfacatoare pentru viata noastra si a celor din jurul nostru. Evident ca ne vor intoxica mintea si de aici corpul si apoi viata pe termen scurt, mediu si lung.

Daca procesam informatie sanatoasa sau toxica depinde de modul in care delimitam intre cele doua tipuri de informatie, de criteriile care stau la baza delimitarii dintre cele doua tipuri de informatie.

Ajunsi aici ar trebui sa ne intrebam: ce tip de informatie procesam in acest moment? Foarte frecvent intalnim expresia „eu nu-mi bat capul”. Cei care gandesc in acest mod sunt cei care au ales sa nu isi foloseasca creierul, procesorul lor de informatii si astfel de oameni vor ignora intrebarea anterioara. Ceilalti insa, chiar daca la inceput le va fi mai greu, caci orice efort este dificil, se vor bucura din plin de roadele alegerii facute.

In plus sa nu uitam ce zice un proverb intelept: „Suntem ceea ce gandim!” Deci ce gandim aia suntem. Daca ne plangem tot timpul, atunci viata noastra e plina de lacrimi. Dar daca ne bucuram de orice rezultat sau esec, viata noastra e plina de satisfactii si deci plina de zambete, de belsug, de bogatie.

„Suntem ceea ce gandim. Tot ceea ce suntem ia nastere din gandurile noastre. Cu gandurile noastre construim lumea.”(Buddha)

Autor: Cristinel Mazilu