Curajul de a te descoperi pe tine insuti

Ai nevoie de un mare curaj pentru a te descoperi asa cum esti tu insuti in mod real, “the real you”, in conditiile in care multi ani, poate 20, 30, 40 sau chiar mai multi ai vazut doar o iluzie, o plasmuire a mintii tale construita aproape integral pe baza parerilor celorlalti, perceptiilor si interpretarilor semenilor tai. Credeai ca tot ce zboara se mananca.

Ai nevoie de un mare curaj sa faci asta avand in vedere ca de-a lungul timpului, parerile celorlalti “le-ai inghitit” asa cum au venit. Nu le-ai supus deloc gandirii analitice, critice ci le-ai servit dimineata, la pranz si seara ca atare, cu perseverenta. De ce? Pentru ca nimeni nu ti-a spus atunci cand a fost nevoie, adica cel tarziu pana in varsta de 18 ani, ca trebuie sa gandesti critic si autocritic, ca trebuie sa evaluezi informatia care vine din interiorul si din exteriorul tau si apoi sa te evaluezi in raport cu aceasta, sa-ti construiesti identitatea pe concluzii analitice.

Ai auzit, cu siguranta, intr-un moment al vietii tale de sintagma “Cunoaste-te pe tine insuti” si ai crezut ca ai aplicat-o intr-un mod corect la tine, desi, in realitate, nu ai facut asta. Nu te-ai descoperit cu adevarat, ci ai crezut doar ceea ce au descoperit ceilalti despre tine, iar imaginea de ansamblu despre tine s-a construit incompleta si, de cele mai multe ori, cu erori.

Nu ai ancorat informatiile primite, la tine insuti si la realitatea inconjuratoare. Le-ai lasat si pe acestea suspendate intr-un univers paralel, in universul mintii tale care, crezi acum, ca este scindat de realitatea inconjuratoare. Ti-ai creat o lume a ta si ai trait in ea, tu ai crezut ca… fericit. Dar si fericirea era tot o iluzie, la fel ca lumea ta, la fel ca imaginea ta despre tine.

Constientizand toate aceste lucruri te simti pierdut. Cum sa poti poti repara acum totul? Cum sa te intorci in timp si sa reconstruiesti ce nu ai construit sau cei responsabili sa construiasca nu au vrut, nu au stiut sau nu au fost capabili sa construiasca? Efectiv simti cum pamantul iti fuge de sub picioare si parca iti doresti sa nu fi constientizat nimic. Parca iti era mai bine, asa “sarac cu duhul” cum erai inainte de revelatia despre tine insuti. Doar ca apocalipsa* s-a produs, adica s-a inlaturat valul, ai aflat adevarul despre tine insuti, iar acum simti ca ai trait o minciuna si simti ca este cu adevarat dramatic.

Daca te regasesti in cele scrise mai sus intr-un procent foarte mare sau mai mic, iti spun sa te linistesti. Respira, inspira, nu este chiar atat de dramatic precum pare. Exista solutii. Einstein spunea ca o problema are cel putin o solutie. Atentie! Exista cel putin una, deci pot fi mai multe, una e insa garantata. Trebuie doar sa-ti pui neuronii la treaba sa o gasesti sau sa le gasesti.

Bine, vei spune, exista cel putin o solutie si rasufli usurat. Acum ai inceput sa prinzi putin curaj si sa simti ca ai energia necesara sa gasesti macar o solutie dintre cele posibile. Dar te intrebi de unde sa incepi. Care este primul pas in a te descoperi?

Raspunsul la intrebarea ta este ca deja ai facut primul pas, ai facut chiar si pasul doi. Acum chiar ca nu mai intelegi nimic. Iti voi explica in cele ce urmeaza.

Primul pas este ca ai constientizat. Ai constientizat necesitatea cunoasterii de tine insuti. Ai constientizat ca i-ai lasat doar pe ceilalti sa te construiasca. Acum a venit vremea sa te construiesti si sa te descoperi tu pe tine insuti. Stii acest lucru si mai stii ca ai mult de munca sa te reconstruiesti. Dar aceasta nu este o problema pentru ca stii ca vei munci cu perseverenta si cu dedicare.

Pasul doi este ca ai descoperit nevoia de curaj in a te dezvolta pe tine intr-un mod frumos si armonios. Si o prima infuzie de curaj ai facut-o deja, caci, nu-i asa, ai ajuns pana aici cu cititul.

Cei doi pasi iti livreaza o parte din entuziasmul si energia ce iti sunt necesare sa devii propriul tau arhitect, sa te reconstruiesti si sa schimbi din temelii ceea ce nu este functional la tine.

Asadar, rezulta ca ai facut deja doi pasi in tot acest proces. Iti mai ramane sa analizezi, sa te autoanalizezi, sa evaluezi si sa te autoevaluezi in permanenta. Sa faci pace cu logica ta, cu rationalul tau. Pana acum doar ai emotionat, pozitiv, negativ, poate preponderent negativ. Dar nu mai conteaza acum, trebuie sa-ti gasesti echilibrul, caci “ratiunea trebuie sa iubeasca, iar iubirea trebuie sa rationeze”, spunea Cristinel Mazilu, un “evolution provider” al zilelor noastre. Aceasta este bucla echilibrului unei dezvoltari durabile. Dar numai tu poti intra in bucla evolutiva, evident in interactiune cu semenii tai, insa nu ei vor mai fi la volan, ci tu, tu vei fi propriul tau sofer.

Curaj si inspiratie! Viitorul iti apartine!

*Nota autorului: apocalipsa = de la grecescul “apokálypsis” care inseamna “descoperire, revelatie, inlaturarea acoperamantului”.

Autor: Bianca Voina

Please follow and like us:

Razbunarea – o fi buna sau o fi rea?

Prin popor circula o vorba, care, desi nu este rezultatul unui demers stiintific, este foarte adevarata si anume: „razbunarea e arma prostului”.

Intelepciunea poporului nu face apel la instrumente si resurse stiintifice, ea se manifesta pur si simplu, izvoraste din ceva mai presus de constiinta individului, dar se manifesta prin aceasta.

Intelepciunea poporului nu este singura. Stiinta o insoteste si o sprijina prin procesul argumentatiei logice, al explicatiei, al demonstratiei si al experimentului empiric.

La fel stau lucrurile si cu razbunarea, precum si cu afirmatia de la inceput, ce o defineste, pe cat de sintetic, pe atat de profund.

Un prim argument este acela ca un om inteligent, in sensul de intelept nu de destept, nu ajunge in situatia in care sa se razbune, caci tocmai de aceea este inteligent. El analizeaza optiunile, avantajele si riscurile, oportunitatile si vulnerabilitatile inca de la inceputul unei relatii. Astfel, ajunge sa ia decizii si sa aplice strategii istete. In concluzie, omul inteligent nu va fi luat de prost sau nu se va lasa prostit si nu va ajunge sa fie nedreptatit, iesind la timp dintr-o relatie paguboasa cu mult inainte sa se produca anomalii si, deci, nu va ajunge la razbunare.

Rezbunarea este, in fapt, o actiune. Iar aceasta actiune, de razbunare, rezulta dintr-o interpretare, a celui ce va urma sa se razbune. Razbunatorul, inainte de a se razbuna, interpreteaza ca este o victima, este cel caruia i s-a comis o nedreptate. Aceasta interpretare, a nedreptatii primite, poate fi adevarata, dar in acelasi timp poate fi si falsa. Insa razbunatorul stie cu certitudine ca are dreptate, lui sigur i s-a comis o nedreptate. Nicio autoritate, fie ea si judecatoreasca, nu-i poate schimba interpretarea, aceea de victima, de om caruia i s-a facut o nedreptate. Biata victima, poate ca are dreptate, dar daca nu are?

Oricare situatie ar fi, ca i s-a facut sau nu o nedreptate, este legitimat razbunatorul sa se razbune? Aceasta-i intrebarea.

In Evul Mediu si chiar mai devreme, in epoca primitiva, actul razbunarii, adica actiunea de a-ti face singur dreptate era o practica normala. Biserica era o institutie, care incerca si reusea intr-o masura mai mare sau mai mica sa stopeze razbunarea prin educatia spirituala, prin frica de Divinitate si prin conceptul iertarii.

Ulterior societatea a dezvoltat norme de moralitate si etica privind convietuirea in comunitate, ceea ce a dus la diminuarea razbunarilor, a legii facute in nume propriu.

Nu a fost insa suficient, iar asta a dus la aparitia conceptului de justitie si a institutiei judecatoresti. Astazi mai avem si institutii cu rol de dialog social si de mediere, institutii cu rol diplomatic etc..

Toate acestea pentru a nu se mai ajunge la actul razbunarii, caci de cele mai multe ori razbunarea implica acte de violenta de intensitati si scale diferite. Caci da, razbunarea implica agresivitate, dorinta acerba de a face rau pentru ca ti s-a facut un rau.

Dar totusi, astazi, pana la razbunare, avem:

  • iertarea;
  • dialogul si medierea;
  • diplomatia;
  • institutii juridice, de la cele mai mici la cele mai mari ierarhii posibile;
  • instrumente si resurse de dezvoltare a inteligentei sociale, astfel incat sa nu se mai ajunga in situatia in care sa ti se faca nedreptati sau sa interpretezi ca ti s-a facut o nedreptate.

Acest ansamblu de resurse sociale indica faptul ca societatea a evoluat. In acest context omul, care inca mai recurge la razbunare pentru a-si face singur dreptate, nu poate fi decat un involuat, un egoist notoriu, un primitiv in gandire chiar daca la gat ii atarna un smart phone. Telefonul este destept pentru ca are multe functii, dar el a ramas in schimb prost.

Povestea razbunarii e lunga si nu incape toata aici. Alte articole o vor completa. Pana atunci e bine de stiut:

  • razbunarea consuma foarte multa energie, astfel razbunatorul ajunge foarte repede la epuizare fizica si psihica, iar pana la boala nu-i decat un pas;
  • iertarea este cel mai eficient instrument corectiv in cazul in care ti s-a facut o nedreptate;
  • razbunarea implica agresivitate, iar aceasta este specifica omului primitiv, egoist, nu celui interactionist, evoluat;
  • dezvoltarea inteligentei sociale este cea mai buna strategie preventiva in raport cu razbunarea;
  • amentintarea este, de obicei, preludiul razbunarii;
  • razbunarea e arma prostului, omul inteligent iarta si se preocupa cu propria-i evolutie.

Autor: Cristinel Mazilu

Please follow and like us:

Vechiul viitor versus noul viitor

Da, da stiu. Titlul provoaca o oarecare indignare. Si pentru mine a fost asa in primul moment in care subconstientul mi-a adus in plan constient aceasta situatie.

Dupa ce am stat si am rumegat putin problema, mi-am dat seama ca subconstientul meu are dreptate si ca indignarea folosita de constient trebuie dezactivata.

Am recitit si acest articol Obiceiuri, realitate si schimbare. Daca ati ajuns in acest punct cu cititul si inca nu ati parcurs articolul la care fac referire in propozitia anterioara, atunci e bine sa o faceti. E bine sa o faceti si daca l-ati citit deja intr-un alt moment de timp. De ce? Raspunsul este usor de intuit si anume: va ajuta la intelegerea mesajului din prezentul articol.

Cu totii am auzit de viitor, cu totii folosim acest termen si cred ca noi toti stim ce inseamna viitorul.

Pe scurt, viitorul este ceea ce urmeaza sa se intample, actiunea care se va intampla ulterior unei alte actiuni, adica ceea ce nu este in prezent si nici ceea ce a fost in trecut. La trecut este am facut, la prezent este fac, iar la viitor este voi face. Evident, cu totii stim asta.

Spuneam, in articolul la care am facut referire mai sus, ca obiceiurile sunt niste automatisme, care ne creeaza o realitate mentala si una extramentala, un mod de a fi, de a face si de a gandi si interpreta lucrurile si fenomenele din jurul nostru si din interiorul nostru. Acest mod de a fi, de a face si de a gandi, bazat pe obiceiuri, s-a intamplat ieri, se intampla astazi si se va intampla si maine. Categoric nu-i asa? Pai da, pentru ca avem de-a face cu obiceiuri, deci cu automatisme si ce am facut astazi si ieri in baza automatismelor vom face si maine. Deci un obicei ne creeaza o realitate de maine predictibila. Maine stim ce vom face sau stiu ce vei face pentru ca functionezi pe baza de automatisme, adica de obiceiuri.

Obiceiurile nu implica ceva nou, ci ceva existent, ceva vechi. Asadar, viitorul de maine sau din urmatorul deceniu va fi acelasi cu prezentul de azi pentru ca obiceiurile sunt durabile si persistente in timp. Asadar, viitorul bazat pe obiceiuri formate in trecut este, in esenta, un viitor vechi.

Iar daca obiceiurile se schimba pentru ca se schimba mentalitatea, atunci viitorul va fi unul nou. Deducem categoric ca exista un viitor vechi, determinat de obiceiurile existente formate in trecut, active si functionale in prezent ca si zona de confort si un viitor nou, generat de schimbarea obiceiurilor vechi, de iesirea din zona de confort, de explorarea de noi lumi, de noi experiente constructive, de noi modalitati de gandire inovative.

Intelegand aceasta diferenta intre viitorul vechi si viitorul nou dinamica relatiilor sociale devine alta. Oricare dintre noi devenim mai adaptabili si mai schimbabili, stim de ce si cand unele relatii se modifica in sensul de rupere, de consolidare sau de evolutie, stim cand sa renuntam la unele relatii vechi si cand sa dezvoltam alte relatii sociale noi.

Numai cand viitorul vechi devine viitor nou, inseamna ca inteligenta noastra sociala s-a mai dezvoltat cu o treapta. Am ajuns la next level.

Autor: Cristinel Mazilu

Please follow and like us: