1. Gandire
Este un termen ce desemneaza rolul de baza al creierului omenesc. Cand spunem gandire ne referim la ratiune, analiza, mental, deci la operatii si proprietati specifice creierului omului.
Termenul gandire este sinonim cu expresia procesarea informatiei. Prin gandire creierul, in esenta, proceseaza informatii, adica la nivelul sau intra informatii sub o anumita forma si ies informatii brute sau prelucrate sub forma de reproduceri (relatari, redari) sau concluzii, idei, opinii, presupuneri, certitudini.
Nota:
Gandirea nu este gratis, a gandi costa, costa timp. Numai cei dispusi sa investeasca timp vor beneficia de gandire si de efectele ei benefice.
Rareori bogatia genereaza gandirea. Dar deseori gandirea determina bogatia, caci cei saraci in gandire sunt saraci si in buzunar.
2. Realitate
Daca analizam diverse surse, cu autoritate in definirea termenului de realitate, vom concluziona ca acest cuvant este unul polisemantic (are mai multe sensuri).
In acceptiunea stricta a viziunii noastre, atat stiintifice, cat si ne-stiintifice, termenul de realitate a primit o definire monosemantica (cu un singur sens). Motivatia este simpla: pentru a ne usura intelegerea si a aduce mai multa claritate, consecventa si coerenta in gandire, in sistematizarea cunoasterii, in organizarea presupunerilor, opiniilor, certitudinilor si credintelor.
Astfel, definim realitatea ca fiind existenta obiectiva, ceea ce exista in afara mintii unui om, extra-mental.
Evident, ceea ce este in minte, numim mental, adica apartine mintii, gandirii unui om.
De pilda, ficatul unui om este un organ din corpul acestuia, dar nu apartine mintii, decat atunci cand il percepem informational, de pilda, la ora de biologie. Cand ficatul este perceput informational, spunem ca ajunge in gandire, adica este in mental.
Dar in acelasi timp, ficatul ramane si un organ de sine statator, cu functii si cu o relativa independenta fata de mental. Aceasta situatie este o realitate.
La fel stau lucrurile si cand afara ploua. Adica, atunci cand afara ploua avem de-a face cu o realitate. Iar cand situatia “afara ploua”, prin procesele gandirii, devine informatie si ajunge in mental, nu mai este o realitate, ci o perceptie si o interpretare a realitatii.
3. Sistem de referinta sau model/mod de gandire
Un alt element care ne ajuta in definirea elementara a procesarii informatiilor de catre gandirea omului este sistemul de referinta. La origine expresia apartine fizicii.
Noi am preluat-o, pentru ca ni se pare sugestiva in raport cu obiectivul de a clarifica elementele primare ale gandirii fiecarui om din aceasta lume.
Sensul atribuit de noi este unul asemanator cu cel dat de fizica, doar ca este aplicabil intr-un sens de maxima generalitate.
Prin urmare, sistemul de referinta este definit ca fiind ansamblul, totalitatea de valori, de principii, de reguli, de prejudecati, de credinte, de presupuneri si opinii existente in mentalul unui om la un moment dat si pe baza caruia omul face analize si evaluari, adica interpretari proprii ale realitatii percepute.
Sistemul de referinta devine astfel un model, un mod de gandire specific unui om la care acesta se raporteaza pentru a emite judecati, concluzii.
Sistemul de referinta poate fi o teorie, o stiinta, o religie, o ideologie etc.. Un sistem de referinta poate fi unu-la-unu (specific unui singur om; de pilda, cand cineva spune “asa vreau eu” inseamna ca se raporteaza la sistemul sau individual de referinta) sau unu-la-mai-multi (adica specific mai multor oameni; de pilda, catolicismul este un sistem de referinta specific pentru mai multi oameni).
Pe baza sistemului de referinta (criterii de judecata, valori, principii, teorii etc.) omul prelucreaza informatia ajunsa in gandirea, in mentalul sau pentru a-i da acesteia o forma proprie, individualizata.
Putem asemana sistemul de referinta cu o matrita. Intr-o matrita se introduce o materie prima, care, prin procese specifice de productie, modeleaza materia prima dandu-i o forma identica cu cea a matritei. La fel este si in cazul sistemului de referinta, in care se introduce o informatie si care, prin procese specifice de gandire, va modela informatia si ii va da forma specifica sistemului de referinta in care a fost introdusa.
4. Adevar si falsitate
Daca realitatea perceputa este in concordanta cu realitatea efectiva, atunci aceasta situatie se numeste adevar.
Altfel spus, adevarul este cuvantul care denumeste egalitatea, concordanta dintre o informatie existenta in mintea unui om la un moment dat si realitatea efectiva aferenta acelei informatii.
Exista ceva in afara mintii, adica extra-mental si am numit acest ceva realitate. Aceasta este realitatea efectiva, realitatea in sine.
Cand realitatea efectiva ajunge la nivel mental, prin procesele specifice de perceptie, ea devine realitate perceputa sau realitate mentala. Daca facem o comparatie intre realitatea efectiva si realitatea perceputa, rezulta urmatoarele situatii:
- realitatea efectiva = realitatea perceputa – aceasta situatie o numim adevar;
- realitatea efectiva ≠ realitatea perceputa – aceasta situatie o numim fals.
Asadar, opusul adevarului este falsul. Cand avem de-a face cu o neconcordanta dintre informatia din mental si realitatea efectiva, atunci inseamna ca situatia se numeste fals.
Exista si cazurile particulare ale adevarului si falsitatii, in functie de sistemul de referinta adoptat intr-o evaluare de tip adevarat-fals. De pilda, daca un document, care este prezentat ca fiind legal, nu apartine legii la care face trimitere, atunci avem de-a face cu un fals.
In sensul cel mai larg, adevarul este egalitatea, concordanta dintre doua informatii care au fost puse intr-o relatie de analiza comparativa evaluativa. Falsul este opusul adevarului.
Omul are nevoie de adevar si falsitate pentru ca numai asa poate face corelatia, concordanta, echivalarea informatiilor din minte cu cele din afara mintii, adica din realitate.
Nota:
Pentru a fi mai usor de asimilat si inteles, am construit acest ghid pe mai multe parti. Numarul versiunii indica numarul de modificari sau corectii aduse partii respective din ghid.
Autor: Cristinel Mazilu