Informatia – elemente de baza

Ca sa existe informatia este necesar sa existe fabrica ce produce si prelucreaza informatie. Daca fabrica de prelucrare si producere a informatiilor nu exista, atunci nici informatia nu exista.

Cine este fabrica de prelucrare si producere a informatiilor? Raspunsul este sau ar trebui sa fie unul absolut simplu si intuitiv.

Asadar, ceea ce in mod metaforic numim fabrica de prelucrare si producere a informatiilor in realitate este vorba despre creier, mai dezvoltat sau mai putin dezvoltat in functie de fiecare vietuitoare a fiecarei specii.

Exista si particularitati la unele entitati din domeniul viului care nu au creier si totusi proceseaza informatii. Poate ca unele entitati nu au creierul, pe care ni-l imaginam noi, dar am putea numi structura lor de prelucrare si producere a informatiilor tot creier, doar ca un creier foarte primitiv ca si complexitate sau nivel de dezvoltare.

Un virus nu are un creier asa cum ni-l putem imagina pe cel al omului. Dar cu siguranta un virus prelucreaza si produce informatii. O bacterie nu are creier precum cel al elefantului, dar este cert ca proceseaza informatii. La fel stau lucrurile si in cazul plantelor sau al gandacilor.

Tot ceea ce numim viu are un „creier” ce prelucreaza si produce informatii.

Desi de multe ori auzim printre semenii nostri vorba „pe umeri nu ai un cap, ci o umbrela ca sa nu iti ploua in gat”, stim cu totii ca este doar o metafora si nu o realitate. Alta este realitatea si anume: pe umeri avem o cutie craniana ce adaposteste creierul, o adevarata fabrica de prelucrare si producere a informatiilor.

Nu putem nega faptul ca fara creier nu exista informatie. Existenta informatiei este justificata numai si numai de existenta fabricii care o proceseaza, adica a creierului. In acelasi timp, un creier privat de informatie va suferi daune majore si chiar incetarea functionarii lui.

Dar ce este informatia?

Conform propriei noastre definiri, informatia, pe de-o parte, este materia prima a creierului. Iar, pe de alta parte, este produsul finit al creierului. Astfel, putem spune ca fabrica noastra de pe umeri, creierul, achizitioneaza materie prima, pe care o numim informatie si apoi prelucreaza aceasta materie prima, producand ceva finit ce numim tot informatie.

O alta sursa ce defineste informatia este DEX-ul. Conform Dictionarului explicativ al limbii romane (editia 2009), informatia este „comunicare, veste, stire care pune pe cineva la curent cu o situatie”, precum si „totalitatea materialului de informare si de documentare”. Dupa cum putem observa, definirea informatiei de catre DEX nu este cu mult prea diferita de ceea ce consideram noi ca este informatia.

Nu vom reusi sa intelegem in mod corect si suficient de bine informatia daca ne raportam doar la doua surse. Prin urmare efortul de a intelege informatia trebuie orientat si spre alte surse credibile ce furnizeaza o definitie a informatiei.

In acest sens merita atentie definirea informatiei conform legii nr. 182 din 2002 privind protectia informatiilor clasificate (in vigoare la data realizarii acestui articol) care ne precizeaza la articolul 15 ca informatiile sunt „orice documente, date, obiecte sau activitati, indiferent de suport, forma, mod de exprimare sau de punere in circulatie.”

„La noi, ca si oriunde in lume, nu poate fi imaginata functionarea economiei, a sanatatii, a invatamantului, a culturii, ori a oricarui alt sector socioeconomic fara informatii. De altfel, analizand informatiile vom constata ca ele sunt dominante in toate activitatile economice si sociale. In ceea ce priveste aspectele curente ale vietii cotidiene, casi in munca stiintifica ori in alte tipuri speciale de activitati, fiecare om comunica, voluntar ori involuntar, transmite semnificatii, dintre care multe se structureaza in unitati autonome, numite informatii.

Primim, culegem, prelucram, extragem, prelevam, decelam, producem ori consumam informatii cand stam de vorbacu cineva, contemplam un obiect de arta, ascultam muzica ori comunicam verbal, citim sau privim ceva pur si simplu, ne gandim dacasane asezam mai aproape ori mai departe de cineva, sa atingem ceva sau pe cineva etc. Desigur, fiecare dintre noi stim ca nevoia de informare este preliminara luarii unei decizii. Cu siguranta, resortul care declanseaza cautarea informatiei il reprezinta nevoia, devenita intelectualmente necesitate, mobilizata concret ca scop generic (obiectiv, interes etc.) si realizata ca o cautare motivata foarte solid, caci informatia sta la baza constructiei, a schimbarii si a controlului lumii, constituindu-se astfel ca o incredibila forta.

In literatura de specialitate se gasesc mai multe definitii ale informatiei, care se refera la doua notiuni diferite. O prima categorie de definitii se refera la notiunea de informatii in sensul de date, stiri, cunostinte, vesti, comunicari, iar cea de a doua vizeaza sensul datelor culese de servicii speciale, in primul rand in domeniul securitatii nationale, dar si in alte domenii (economic, politic etc.).” (Mariana Marinica, Ion Ivan – Revista romana de studii de intelligence, nr. 1-2, decembrie 2009, pg. 33-34)

Sa nu omitem un aspect extrem de important: asa cum painea este hrana pentru corpul fizic, informatia este hrana pentru creier.

Daca painea este expirata, mucegaita sau de calitate inferioara, atunci corpul fizic are de suferit. Prin analogie, daca informatia este falsa sau mincinoasa, deci de o calitate extrem de precara, atunci creierul are de suferit.

In Romania hrana pentru creier, adica informatia este un drept al tuturor cetatenilor si este garantat prin articolul 31 din Constitutie atat sub aspectul accesului, cat si sub aspectul corectitudinii si calitatii.

Autor: Cristinel Mazilu

Please follow and like us:

Ghid elementar de gandire – part. II, vers. 1

1. Procesul mental de evaluare

Gandirea fiecaruia dintre noi consuma informatii, atat din exteriorul, cat si din interiorul ei. In gandire, informatiile sunt procesate, adica analizate, evaluate, clasificate si asezate la locul lor in memorie, caci in baza lor se vor desfasura alte procesari si rationamente.

Adevarat sau fals, bine sau rau, pozitiv sau negativ, misto sau naspa, calitativ sau necalitativ, eficient sau ineficient, performant sau nesatisfacator, periculos sau nepericulos, sigur sau nesigur, cert sau ipotetic etc. sunt termeni, care indica in mod categoric, rezultatul unui anumit tip de rationament mental.

Operatia mentala, rationamentul specific, care duce la acest rezultat si la care facem referire este denumit evaluare.

Evaluarea este un rationament, o operatie mentala prin care un om, la nivelul gandirii sale, stabileste o anumita valoare unui obiect, proces, fenomen, unei persoane, unei propozitii etc., unei entitati, exprimata la modul cel mai general.

Intotdeauna operatia mentala de stabilire a valorii unui fenomen (evaluarea) se realizeaza in baza unui sistem de referinta, constient definit sau implicit, inconstient.

Criticile, aprecierile, ironiile, laudele sunt in esenta evaluari, adica rationamente de stabilire a valorii.

Pentru cei care gandesc preponderent emotional, evaluarea este, in majoritatea cazurilor, un proces automat, o deprindere, adica o operatie mentala inconstienta automatizata. In acest caz sistemul de referinta, ce sta la baza evaluarii, este unul implicit, adica tot inconstient. Omul cu gandire preponderent emotionala nu se bazeaza in evaluarile sale pe un sistem de referinta explicit, pe rationamente si argumentari constiente.

De notat ca o gandire preponderent emotionala mai poate fi definita drept o gandire primitiva, neevoluata.

Oamenii care gandesc preponderent emotional detin o mare cantitate de evaluari in urma proceselor de propaganda, de marketing si publicitate, de manipulare si subversiune. Aceste procese nu isi propun argumentari si dezbateri in contradictoriu, ci se bazeaza pe repetitie si pe folosirea informatiilor primitive de nivel emotional. Asadar, numai o mica parte din evaluarile detinute de un om cu gandire preponderent emotionala sunt realizate de propria sa gandire, restul fiind preluate automat, inconstient, prin contagiune emotionala.

Pentru oamenii, care au depasit stadiul gandirii emotionale, evaluarea este un proces rational, constient, analitic, realizat in baza unui sistem de referinta explicit.

Sa ne imaginam ca A este o informatie. Ea ajunge in gandire. Aici este evaluata, de exemplu, din punct de vedere al adevarului sau falsitatii.

Astfel, gandirea decide, in urma evaluarii, daca A este adevarat sau daca A este fals. Evaluarea, sa nu uitam, se face intotdeauna, in baza sistemului propriu de valori specific fiecarui om, adica in baza sistemului de referinta, pe care il detine un om la momentul in care face evaluarea.

In urma evaluarii rezulta concluzia evaluativa, adica “A este adevarat” sau “A este fals”. Ce observam? Ca lui A i s-a atribuit valoarea de adevar sau valoarea de falsitate in raport cu propriul sistem de referinta al omului care a facut evaluarea (constienta sau automata/inconstienta) la un moment dat. 28

“Este adevarat ca Pamantul este plat.” vor concluziona adeptii unui sistem de referinta. “Dumnezeu exista, este adevarat.” vor considera adeptii unui alt sistem de referinta. “Este adevarat ca atomul nu este cea mai mica particula din Univers.” vor sustine indivizii dintr-un domeniu cu un alt sistem de referinta. “Nu este important ca o persoana care detine un doctorat sa scrie corect gramatical articolele postate pe propriul sau blog.” vor opina cu tarie persoane care au la baza evaluarii un alt sistem de referinta. Sunt si oameni care considera ca fiind adevarat faptul ca toti ne nastem la fel, iar o astfel de “realitate” este evaluata in baza unui sistem de referinta specific persoanei, care deduce aceasta concluzie.

Evaluarea determina o concluzie evaluativa cu un anumit nivel de certitudine, de fermitate.

 

2. Nivelurile de certitudine (de putere si siguranta) a informatiilor

Nivelul de certitudine este nivelul de putere, de fermitate, de siguranta, pe care il capata o informatie ca si concluzie a unui rationament evaluativ, a unui proces de analiza evaluativa sau, pur si simplu, in urma unei asimilari mecanice, neanalitice.

Altfel spus, nivelul de certitudine este taria cu care se memoreaza si se valorizeaza (pe scara valorilor aferente sistemului propriu de referinta) informatia ajunsa in mental si care influenteaza (sau nu) comportamentul si gandirea unui om, in fiecare moment al vietii sale, cu o intensitate mai mare sau mai mica.

2.1. Presupunerea sau ipoteza

Primul nivel de certitudine este presupunerea sau ipoteza.

Daca unei informatii despre o “realitate” ajunsa in mental nu i se poate atribui valoarea de adevar sau cea de falsitate, atunci implicit ea nu va capata nici valoare de sigura sau de nesigura, certa sau incerta. O astfel de situatie este, asadar, denumita presupunere sau ipoteza.

Prin urmare, presupunerea este o informatie care nu este nici adevarata, nici falsa si, implicit, nici certa. Presupunerea este informatia care se afla intre cele doua stadii, de adevar si falsitate, pentru o anumita perioada de timp, pana este confirmata sau infirmata.

Pentru a desemna presupunerea sau ipoteza, se mai folosesc si termeni precum: incertitudine, neverificat, nesigur.

Termenul de presupunere este cel mai folosit de oameni, fiind mai popular decat cel de ipoteza. Femeia de serviciu, instalatorul, zugravul, electricianul etc. folosesc, in general, termenul de presupunere.

In schimb, matematicianul, doctorul, inginerul, fizicianul, managerul etc. folosesc, preponderent, termenul de ipoteza.

Ambele categorii de oameni se refera in fapt la acelasi lucru, atat prin presupunere, cat si prin ipoteza.

Totusi, categoria, care foloseste preponderent ipoteza, este constienta ca, informatia ipotetica, cu necesitate trebuie validata printr-un proces stiintific si va ramane in acest stadiu pana cand este confirmata sau infirmata, adica pana i se atribuie valoarea de adevar sau falsitate.

2.2. Opinia

Al doilea nivel de certitudine este opinia.32

Opinia este, in esenta, certitudinea celui care detine un “adevar” (adevarat sau fals), dar fara a avea argumente, dovezi sau probe in sprijinul “adevarului” detinut.

Opinia este specifica oamenilor care gandesc preponderent emotional sau in baza rationamentelor fara o minima baza stiintifica.

Cand i se cer argumente omului care detine o opinie, in cele mai multe cazuri, acesta le ofera, insa argumentele oferite sunt fie iluzorii, fie formulate partial corect, fie de departe insuficiente.

Problema majora in comunicarea dintre oameni, in dezbaterile in contradictoriu, intervine in momentul in care opinia este sustinuta si promovata ca certitudine, ca adevar universal, ce nu necesita raportarea la un sistem de referinta stiintific. Aceasta problema apare extrem de frecvent in dialogul si dezbaterea dintre oameni.

Si mai grav este ca problema semnalata – opinia promovata ca si adevar universal – duce la dezbateri agresive, ironizatoare, defaimatoare sau chiar la ruperea unor relatii interumane considerate a fi solide.

La o simpla analiza a comentariilor aferente diverselor dezbateri pe cunoscuta retea de socializare Facebook, putem observa si concluziona asupra adevarului si corectitudinii celor mentionate anterior.3

De asemenea, termenul de opinie, mai este folosit si de diversi specialisti pentru a desemna punctul lor de vedere, de nivel certitudine, dar care nu este promovat ca adevar universal valabil, ci doar ca adevar al universului individual al persoanei care il exprima. In acest caz, opinia este certitudinea, pe care specialistul care o exprima o reduce la nivelul propriei sale minti, la nivelul universului sau individual, fara a manifesta universalitatea acesteia. Motivul pentru care se intampla asta face obiectul unui alt articol.

Sintetic definita, opinia este o certitudine, dar o certitudine neacreditata in baza unui sistem de referinta stiintific.

Opinia promovata ca si certitudine stiintifica, ca si adevar universal valabil, este specifica persoanelor egoiste, arogante. Arogantul prezinta opinia sa, universal valabila, ca fiind o axioma, rezultat al unei genialitati incontestabile, ce nu necesita nici un moment argumentare stiintifica. 

2.3. Certitudinea

Daca in urma evaluarii informatiei A i s-a atribuit valoarea de adevar si, in plus, valoarea de sigur, ambele in baza unui sistem de referinta stiintific (format din argumente suficiente, valide si verificabile, din probe si dovezi), atunci concluzia rezultata in urma operatiei de evaluare o numim certitudine.

Cu alte cuvinte, informatia despre realitatea perceputa si interpretata in baza unui sistem de referinta acreditat stiintific, care capata valorile de adevar si sigur, poarta denumirea de certitudine.

Sunt si certitudini care nu necesita o demonstrare, o baza stiintifica efectiva.

Certitudinea este al 3-lea nivel de putere al credibilitatii unei informatii.

2.4. Credinta

9Credinta este al 4-lea nivel de certitudine si cel mai puternic, care da siguranta, stabilitatea si fidelitatea cea mai mare gandirii si comportamentului unui om.

Credinta este o certitudine care depaseste nivelul rational si careia i se ataseaza si latura afectiva.

Credinta este o certitudine, pe care o iubesti. Sentimentele intra in categoria credintelor.

Religiile si ideologiile partidelor sunt cele mai mari furnizoare de credinte.

Nota: Pentru a fi mai usor de asimilat si inteles, am construit acest ghid pe mai multe parti. Numarul versiunii indica numarul de modificari sau corectii aduse partii respective din ghid.

Autor: Cristinel Mazilu

Please follow and like us:

Putina frica pentru zero sinceritate

Inainte sa fie o emotie sau un sentiment, frica este un gand. Oamenii, in majoritatea lor covarsitoare, nu vorbesc despre gandurile care le produc frica. Frica o poti vedea, o poti simti. Frica iti produce tulburare, iti produce neliniste, stres, adica o stare deloc zen.

Dar gandul care produce frica nu-l poti vedea, nu-l poti simti. Cine poate vedea un gand? Cine poate simti sau palpa un gand? Cine poate atinge un gand? Evident, empiric, prin simturi nu putem atinge, simti, vedea, auzi , mirosi sau gusta gandul. Si totusi unele ganduri produc frica. Unele ganduri sunt cauza fricii.

frica_1Frica este un efect, intotdeauna un efect, este efectul unui anumit tip de gand. Sunt frici care sunt bune, nu ca o inghetata de ciocolata, nu ca un pahar de Sauvignon Blanc si evident nu ca un piept de rata cu portocale. Dar cu certitudine ca frica de urs este buna, te tine departe de el, te tine in siguranta. La fel de buna este si frica de cutremur, precum si de multe altele. In esenta, frica in aceste cazuri te face sau ar trebui sa te faca mai responsabil. Dar frica care nu este buna produce ravagii precum tornadele de tip F5.

Frica o gasim in rusine sau in gelozie. Frica o gasim si in anxietate. Claustrofobia include fara indoiala frica. De fapt, orice fobie include frica. Teama este tot frica. Panica ce poate fi daca nu frica? Grija este un amestec de responsabilitate, atentie si multa frica.

Frica este peste tot.

Dar asta numai pentru ca vrem noi.  Sau pentru ca nu stim cum sa gestionam frica. Sau pentru ca nu stim cu sa ne controlam gandurile care o produc. Sau pentru ca nu vrem sa fim sinceri cu noi insine si sa acceptam ca ea exista si ne poate face viata un haos daca nu o controlam corespunzator.

Am afirmat deja mai sus ca frica este un efect. Dar este in acelasi timp si o cauza. Este o cauza pentru foarte multe blocaje. Poti uita o formula intr-un examen pentru ca iti este frica. Poti sa nu vrei sa vorbesti in public tocmai pentru ca iti este frica. Poti sa nu vrei sa conduci masina ca urmare a fricii. Daca iti este frica, nu vrei sa ii spui sefului ca ti-a delegat in mod eronat o sarcina. Si tot frica este cauza pentru care nu inviti fata visurilor la o plimbare in parc. Nu inovezi pentru ca iti este frica de nou. Nu evoluezi pentru ca iti este frica sa iesi din zona de confort. Agresivitatea si violent sunt determinate tot de frica.

Asadar, pe de-o parte, frica este efectul unui anumit tip de ganduri. Pe de alta parte, frica este cauza pentru alte efecte. Frica este ca o piesa dintr-un domino.

La nivelul relatiilor functionale extrem de multi oameni  esueaza (99%), atat in plan personal, cat si in plan profesional datorita fricii.

In mod concret, relatiile dintre oameni se bazeaza pe comunicare si incredere. Dar si mai concret, comunicarea si increderea au la baza sinceritatea. Nu exista comunicare si incredere intre oameni daca nu exista sinceritate.

Nu exista nici incredere in sine in mod real daca nu exista sinceritate fata de tine insuti.

Asadar, numai in baza sinceritatii se construieste increderea si comunicarea dintre oameni, dintre tine si Natura, precum si dintre tine si tine. In consecinta, numai prin sinceritate poti dezvolta relatii durabile si functionale. In absenta ei, poti avea relatii fara numar, dar nu poti vorbi de relatii functionale, de comunicare si incredere.

Seful ti-a delegat in mod eronat o sarcina. Nu stie si nici nu a constientizat ulterior acest lucru. El te intreaba daca ai inteles si daca ti-ai asumat sarcina. Tu ii raspunzi  ca da. Dar tu, in mod real, esti pe langa subiect. Si evident, ai mintit cand ai afirmat ca da. Daca ai minciuna_1mintit, nu ai fost sincer. Daca nu ai fost sincer, ai inceput de fapt sa cultivi neincrederea, care, mai devreme sau mai tarziu ,isi va produce efectele.

Lipsa sinceritatii in acest caz este un efect. Iar cauza este frica, frica de tine insuti, sau frica de sef, sau ambele.

La una din orele de matematica nu ai inteles cum sta treaba cu teorema lui Pitagora. Nu poti pune intrebari suplimentare. Esti blocat. Profesorul va intreaba daca ati inteles lectia. Toti, inclusiv tu, raspund in cor ca da. Daca in cazul colegilor tai nu stii care este stadiul intelegerii teoremei lui Pitagora, in cazul tau stii sigur ca nu ai inteles-o. Dar profesorului i-ai raspuns ca da. Ai mintit? Ai fost sincer? Raspunsul este logic, ai mintit. De ce?

Pentru ca iti este frica, poate de profesor ca va crede ca nu ai fost atent, poate de colegi care te vor crede greu de cap, poate ambele motive, sau poate pur si simplu nu poti initia intrebari intr-un grup ca urmare a increderii in sine foarte scazute.

incredere_1De ce nu poti exprima intocmai ceea ce gandesti? De ce nu poti fi sincer? Frica este raspunsul, frica este motivul lipsei de sinceritate. Si daca nu este sinceritate, atunci nu poate fi decat minciuna. In acest punct comunicarea si increderea se ofilesc.

Adevarul  este unul singur: iti trebuie putina frica ca sa minti si destul  curaj ca sa fii sincer.

Autor: Cristinel Mazilu

Please follow and like us:

Primul pas in explicarea explicatiei

Te invit sa iti imaginezi ca astazi mergi la cofetarie si iti cumperi un tort, acel tort la care iti este trimisa imaginatia de catre poftele nebanuite. Este tortul din ciocolata cu visine si nuci. Ba nu, este tortul din frisca cu aroma de mango si ananas. Hai ca nu am ghicit caci este tortul din bezea. Ba nu, este tortul din fructe de padure cu crema de iaurt si mascarpone. tortul_si_explicatia

In fine, nu mai conteaza daca am ghicit sau nu. Ideea este ca astazi ti-ai cumparat un tort, tortul preferat la care visezi de cateva zile. Posibil ca astazi sa fi luat salariul sau doar astazi a fost gata tortul, caci cofetareasa e plina de comenzi. Vrea si ea concediu, dar nu poate din cauza poftelor celor ca tine.

Ai ajuns cu tortul acasa. Si esti gata sa te bucuri de el. Dar evident esti in fata unor dileme. Il mananci pe tot acum sau nu? Bagi lingura in el ca in castronul de ciorba de burtica sau il feliezi tacticos in functie de cat doresti sa mananci la prima portie?

Oricat de pofta ti-a fost de tortul la care visezi de cateva zile, oricat de foame iti este, oricat de gurmand esti raspunsul la dilemele tale este simplu: nu il mananci pe tot odata si nu te arunci cu polonicul in el, ci il feliezi frumos si te ocupi de el felie cu felie, incepand din momentul zero si pana il termini, dar evident nu-l termini pe tot astazi. Se intampla altfel doar daca ai ceva probleme la „mansarda”.

Asadar, de tortul visat te ocupi felie cu felie si intr-o anumita perioada. Depinde de pancreasul tau, de alte sucuri gastrice si de controlul gandurilor tale pofticioase.

Poate ca nu iti plac torturile, ci puzzle-urile, caci pe tine nu te conduc poftele culinare, ci cele logice. Asa ca, in loc de tort iti cumperi un puzzle, din ala cu vreo cateva mii de piese. Dar nici pe acesta nu-l poti rezolva pe tot dintr-o data, ci trebuie sa iei piesa cu piesa, sa le potrivesti pe fiecare la locul lor si toata treaba asta dureaza un timp. Depinde de pasiunea ta, de atentia si de inteligenta cu care te-a dotat mama si vecinul tau, pardon, parintii tai.

Dar daca pasiunea ta este Everestul? Nu tot la fel se intampla? Adica o iei la pas, dar pas cu pas si toata aventura se termina intr-o anumita perioada? Pai ba da. Evident ca da. Ar fi fost nu, dar numai daca erai Super Mega Hiper Extra Man. Dar nu esti el, ci esti un vesel pamantean, cu muschii si plamanii lui mai mult sau mai putin antrenati.

Tort, puzzle, Everest, ce mai urmeaza? Nimic nu mai urmeaza. Sunt 3 mini „filmulete” mentale care ar trebui sa te duca la o concluzie simpla, insa asta se va intampla daca ai mancat cel putin un mini-tort in viata ta, sau daca ai facut cel putin un puzzle cu 10 piese, sau daca ai urcat cel putin intr-un mar din curtea bunicii, creanga cu creanga. Daca nu, nu. Adica nu ajungi la aceasta simpla concluzie dupa cele 3 mini scenarii de imaginatie. Ar trebui sa cresc numarul de exemple pana cand te nimeresc cu unul prin care sa iti „pice fisa” si tie, adica sa intelegi. Dar as deveni plictisitor pentru cei care citesc acest articol si se prind mai repede ca tine de „smecherie”.

puzzle_si_explicatiaAsadar, concluzia simpla este: cam tot ce faci trebuie sa faci etapizat, felie cu felie, piesa cu piesa, pas cu pas, creanga cu creanga, caramida cu caramida, cui cu cui etc.. Si toata etapizarea va dura un timp, mai mare sau mai mic, in functie de complexitatea facutului si de alte multe elemente (motivatie, resurse, cunostinte, abilitati etc.).

Aia grabiti, oportunisti, spontani, pesimisti, superficiali si ignoranti evident ca ma vor contrazice. In primul rand, este dreptul lor constitutional sa se exprime liber pana la un punct tot constitutional. In al doilea rand, modul lor de gandire se bazeaza pe criterii si argumente care nu au legatura cu intelegerea, comunicarea, organizarea, structurarea, sistematizarea, etapizarea, algoritmizarea si alti demoni ai eficientei, functionalitatii si evolutiei.

Sa presupunem ca esti din categoria opusa celor enumerati anterior sau poate ca esti dintre cele doua lumi, lumea alora si lumea celorlalti. Daca te incadrezi in una din aceste doua situatii, atunci intelegi notiunile de etapizare, de pas cu pas sau de piesa cu piesa. Si intelegi si ca desfasurarea etapizata a unei activitati dureaza un timp mai mare sau mai mic in functie de complexitatea acesteia si de alte elemente de care depinde.

Ei bine exact la fel, dar exact la fel stau lucrurile si cu explicatia. Adica? Adica explicatia este o derulare etapizata intr-un anumit timp a continutului unui subiect, tema, mesaj, lectie, procedura, fenomen etc. ce trebuie transmis de la detinator la viitorul detinator, in termeni de comunicare, de la emitator la receptor, in termeni de management, de la coordonator la coordonat sau invers, in termeni educationali, de la profesor la elev, in termeni parintesti, de la parinte la copil si tot asa.

Daca nu exista etapizare in transmiterea continutului, atunci nu avem explicatie si daca nu avem explicatie nu avem intelegere. Altfel spus, daca expeditorul nu feliaza mesajul ca sa il transmita portie cu portie pentru a putea fi receptat, stocat si asimilat (inteles) de destinatar, atunci nu are rost sa consumam un timp si niste energie pentru o finalitate care nu va fi absolut deloc atinsa.everest_si_explicatia

In comunicare, explicatia este metoda primordiala pentru atingerea finalitatii, care in mod concret consta in intelegerea corecta si completa a unui mesaj, a unui continut aferent unui subiect, sau a unei proceduri, sau a unei lectii.

Ca se comunica pe cale orala sau pe cale scrisa, nu conteaza. Ceea ce conteaza este etapizarea, care inseamna implicit si structurarea mesajului. Asadar, ceea ce conteaza este explicatia sau felierea mesajului, structurarea lui bucata cu bucata pentru a putea fi procesat corect si complet de catre destinatar, adica sa poata fi inteles integral.

Cui ii place o poza pixelata? Dar cui ii place o poza clara? La fel este si cu explicatia. Cui ii place un mesaj sau un subiect neexplicit, care nu poate fi inteles integral sau care implica un foarte mare efort pentru a fi inteles? Doar oamenilor de stiinta le plac fenomenele inca neexplicate, caci ele reprezinta painea lor cea de toate zilele. Ei trebuie sa faca lumina si sa ajunga sa le explice, altfel vor ajunge politicieni, adica aia de nu explica nimic, dar te fac sa intelegi totul.

Prin urmare, asa cum tortul este bun de mancat felie cu felie si nu tot odata, asa cum pe Everest urci pas cu pas, iar puzzle-ul il construiesti piesa cu piesa, la fel este si cu explicatia in comunicare. Daca exista explicatii, atunci interlocutorii se vor intelege. Daca nu exista explicatii, atunci se pierde vreme cu comunicarea, se cheltuie bani cu vopseaua de par care sa ascunda firele albe si cu pastilele de dureri de cap.

Explicatia este structurarea, etapizarea comunicarii orale sau scrise a unui continut, de la detinator la viitorul detinator, prin care se determina o finalitate clara, corecta si completa numita intelegere.
explicatie_si_comunicare
Acesta este primul pas al explicarii explicatiei, adica al intelegerii explicatiei. Ceilalti pasi vor fi explicati in urmatoarele „episoade” explicative aferente „serialului” Explicatia, atat de absenta in management, in comunicare, in familie, in educatie sau in facutul stiintei pe intelesul tuturor.

Daca explicam, daca ne feliem mesajul, atunci suntem intelesi. Si daca suntem intelesi, atunci comunicam eficient. Si daca se intampla asta, empatia ne spune ca destinatarul mesajului devine „luminat” si deci bucuros. Iar prin simpatie, ce semanam aia culegem, adica concret devenim si noi bucurosi, caci emotiile, de orice fel, sunt contagioase.

Autor: Cristinel Mazilu

Please follow and like us: